Strada mea a fost mai liniştită

După luni de zile în care strada mea a fost mai liniștită decât pietrele unei ruine, în care m-am plictisit şi m-am îmbolnăvit de rutina care nu-i era destinată, vântul schimbării ne-a lovit din plin. A măturat ceea ce e rău, lăsând binele să se infiltreze în noi.

Problema nu este vântul în sine, ci distrugerile pe care le provoacă. Acesta poate distruge o casă pe care o credeai bine clădită. Poate mătura praful ascuns într-un colţ împroşcându-l în văzul tuturor.

Sau poate face frunzele să danseze în mini-tornade amestecate cu pământ ce-ţi intră în ochi şi nu te lasă să înaintezi. Te poate ciufuli, stricând aparenţele.

Vântul schimbări apare în cele mai neaşteptate momente. E bine venit, chiar dacă noi nu realizăm pe moment, că aveam nevoie de o schimbare. Oricât am încerca să ne opunem balanţei naturii, nu reuşim, pentru că ea nu ne controlează viaţa, nu ne scrie dinainte povestea, ci noi o facem.

Strada mea a fost liniștită, acum este un zbucium!

Ea doar ne dă câte o portiță pe care o deschidem sau nu. În unele cazuri o închidem mai repede decât trebuie ori poate prea târziu.