Sunt Teodora Mateoc și scriu public din 2012. Am început pe blogspot și am ajuns la Zgomotul Gândului, iar pentru 5 ani acesta a fost locul în care am adunat gânduri, frământări și emoții. Toate articolele din acea perioadă se găsesc în Arhiva de Zgomote.
Blog personal al unui tânăr medic și poveștile sale prin viață.
Când am început blogul aveam 17 ani. Îl vedeam ca pe un jurnal online, iar acum mă bucur că am păstrat textele de atunci. 😜
Am fost mereu pasionată de scris și citit, iar cu timpul am descoperit domeniul comunicării. Am cochetat cu relațiile publice, marketing și digital marketing, însă prima dragoste a fost și rămâne medicina. Între timp sunt medic rezident cardiolog. ❤️️
Încă îmi doresc să schimb lumea, dar știu că nu o pot face decât începând cu mine. Așa că încerc să învăț din fiecare experiență. Sunt implicată în multe proiecte, am prea multe idei pe care vreau să le pun în practică, însă o iau pe rând.
Printre proiectele mele de suflet la care am lucrat este BloggingTM 2.1. Acesta este dedicat comunității online din Timișoara. Primul eveniment a avut loc în noiembrie 2016, au urmat 3 ediții și câteva întâlniri ale creatorilor de conținut locali. Mai multe detalii despre activitatea mea profesională aici.
Din 2017 Zgomotul Gândului a devenit Mateoc.ro, un blog dedicat poveștilor și perspectivelor. Aici găsiți o parte din viața mea așa cum am știut la momentul potrivit să o expun.
Am absolvit Universitatea de Medicină și Farmacie ”Victor Babeș” din Timișoara, Facultatea de Medicină, iar acesta este un blog despre perspective și oameni. Jurnal personal de lifestyle, sănătate, povești și călătorii. Un blog de dr. Teodora Mateoc ©
Contact
Încerc să fiu mereu conectată la lumea online, însă sunt unele zile în care las deoparte internetul și mă conectez cu lumea reală. În rest, mă străduiesc să raspund rapid mesajelor. Fie că este vorba de povești de la cititori sau propuneri de colaborare, pe toate le citesc, analizez și răspund cât mai prompt 🙂