Astăzi este o zi importantă. E ziua în care renasc într-o iarnă friguroasă. Ca om, ca ființă, ca suflet. Mi-am spus că așa nu se mai poate și am hotărât să mă prăbușesc pentru a mă putea înălța către bolta cerului. Dar oare ne putem prăbuși atunci când ne dorim? Oare sunt aceste prăbușiri dorite la fel de dureroase ca cele drese de ițele vieții?

Probabil că nu. Probabil că azi nu voi renaște și nu voi redeveni un om nou. Nu pentru că nu aș vrea o variantă 3.0 a mea, ci pentru că nu este momentul. Mereu mă zbat să fiu din ce în ce mai bună și mereu vor exista impulsuri exterioare care mă vor contra. Însă sunt încăpățânată și perseverentă. Și de cele mai multe ori îmi doresc pentru alții mai mult decât îmi doresc pentru mine.

Sunt prea sinceră și prea tăioasă. Lucru pe care nu l-aș schimba la mine.

L-aș cosmetiza doar. L-aș îmbrăcat în cuvinte potrivite, alese, subtile care să meargă direct la țintă sub o formă mai indirectă, dedicată doar celor care o pot înțelege.

Cât despre sarcasmul meu – nici pe el nu l-aș schimba. Nu pentru că îmi doresc să fiu rea, ci pentru pur și simplu mi se potrivește. Gata, am plecat. Am plecat să renasc din mine și din propria cenușă.

Gânduri zgomtoase, furioase, pline de impulsuri rationale.

În noapte friguroasă, sub felinarul gălbui, în fața unei case verzi. Șiroaie curgeau, fierbinți și usturime simțea pe obajii încinși. Se ținea strâns, nu cumva să cadă și-i era ciudă. Simțea o răceală sufletească. Cu fiecare strop se desprindea și mai tare. Din ce în ce mai mult, creștea prăpastia. Se simțea stingheră și în același timp atât de bine.

Femeie nebună, nici tu nu știi ce vrei. Habar nu ai de nimic, nu știi unde să mergi și nici nu poți hotărî nimic. Ești într-o groapă întunecată și nu vezi nici o lumină. Ești legată cu lanțuri și simți că te sufoci într-o apă murdară. Îți lucește doar sufletul, dar lucește slab. Ai vrea să prinzi aripi, dar ești prea rănită chiar de cei pe care-i iubești.

Și nu este nimeni care să te salveze, să te scape din pudoarea ta și din mizeria în care te-au proiectat.

Ai uitat ce înseamnă totul. Și totul te-a uitat pe tine. Sau te ține în brațe, dar nu-l poți vedea. Te împiedică voalul de pe ochii tăi deschiși.

LinkedIn