🌊 Amintește-ți, Teodoro
În 2012 am scris pe blog despre o supărare de la 16 ani – o găsești aici. Abia mult mai târziu am înțeles ce era, de fapt: una dintre primele mele îndrăgosteli. Era prietenul…
și alte gânduri
Personal, ce gândesc și cum, perspectiva mea, intimitatea mea. Ceva ce dau lumii din universul meu. Că realitatea mea, nu-i ca a ta.
În 2012 am scris pe blog despre o supărare de la 16 ani – o găsești aici. Abia mult mai târziu am înțeles ce era, de fapt: una dintre primele mele îndrăgosteli. Era prietenul…
Nachempfinden este un cuvânt german care se referă la expresia românească a te pune în papucii altcuiva. Nu doar într-o situație, ci în gândurile, sentimentele și emoțiile altei persoane pentru a reconstrui nu doar…
Totul e în regulă în mine și în lume este cartea Petronelei Rotar pe care am citit-o fără să răsuflu pentru că a picat într-un moment cum numai Universul știe să dea asemenea coincidențe.…
Cumva a trecut și prima lună aici. Mă rog, e ceva mai mult decât o lună. Am simțit și n-am simțit cum a trecut. Pare ca și cum timpul s-ar dilata. Zilele sunt mai…
Acum aproape două luni, scriam că am tras cu praștia după lună. Nu m-a băgat nimeni în seamă, dar nu atenția a fost intenția acelui articol. A fost genul de postare dintr-o zi pe…
Mute the world, listen to youself first. Cine trăiește cu alegerile tale? Cine duce în fiecare zi durerea sau fericirea ta? Cine te ridică când te simți la pământ? Cine e acolo cu tine…
Când am început să scriu acest blog în urmă cu 12 ani, căutam o formă de a mă elibera. Pentru o adolescentă simțeam foarte multe chestii și în același timp aveam impresia că nimeni…
Astăzi am tras cu praștia după lună. O să râzi (sper), dar sunt una dintre acele persoane care crede că lucrurile se aranjează mereu cum trebuie. Pe principiul Dumnezeu îți dă, dar nu îți…
Mintea cuiva e o comoară secretă. Ce e în mintea fiecăruia e secret pentru toți restul. Însă de multe ori, mintea ne e ocupată de altă persoană. De iubit, iubită, copil, părinți, foști, foste,…
Când nimic nu se leagă, când toate-ți par că n-au niciun sens. Când te simți prea mic pentru lumea asta. Când cred că tot ce ai făcut este degeaba. Când simți că te lupți…