🎈Nachempfinden

Nachempfinden este un cuvânt german care se referă la expresia românească a te pune în papucii altcuiva. Nu doar într-o situație, ci în gândurile, sentimentele și emoțiile altei persoane pentru a reconstrui nu doar rațional experiența altcuiva, ci și într-un mod empatic profund.

Îmi pare un exercițiu foarte greu, complex și extrem de complicat.

În majoritatea timpului, omul judecă realitatea prin prisma a ceea ce cunoaște deja, fiind extrem de dificilă separarea de propriul filtru. Lăsând la o parte subiectivitatea acestui exercițiu, cam cât de aiurea este să reușești să îl faci, doar ca să înțelegi că de fapt oricum nu poți schimba nimic.

Poate doar felul în care te raportezi la cele date. Și da, poate contează cel mai mult că ești tot ce ai. Pe de altă parte, e clar că nu te poți scrie și rescrie decât pe tine. Atunci pentru ce acest nachempfinden?

Eram la spital așteptând echipa de îngrijiri paliative pentru un pacient cu demență. Îngrijirea lui a pus destul de multe probleme în special echipei de noapte. Pacienții cu demență dorm ziua și sunt foarte activi noaptea. L-am privit câteva zile bune destul de detașată pentru că nu poți să te implici emoțional mai mereu.

Până în acea dimineață când soția lui ne-a povestit că a dormit cu el, că a fost liniștit și că nu este sigură dacă dorește deja îngrijiri paliative. Spunea că îi este greu, dar cum ar putea să facă așa ceva, când soțul ei era încă viu și reacționa bine cumva doar la prezența ei?

Și de nicăieri, doctorița cu care eram a zis Mais, vous êtes son repère.

Nu sunt capabilă să pun în cuvinte tot valul de emoții care m-a lovit. Și doctorița avea dreptate.

Pentru pacientul în cauza, artist de meserie, cu creierul făcut muci după un accident vascular masiv, cu multe alt probleme de sănătate, cu eu alterat profund, singura lui referință în tot acest rest de viață rămâne soția lui. La bine și la rău. Nu îl aduce înapoi, dar îl liniștește. Nu îi redă memoria, dar prezența ei înseamnă că este în siguranță. Înseamnă o constantă care a fost și rămâne acolo. Atât de simplu.

Romantica incurabilă din mine m-a făcut să empatizez profund cu acest pacient și cu toată povestea. Și în același timp m-a încercat un gând, poate, mult prea egoist. Voi avea și eu un astfel de reper? Dacă și când voi ajunge să mă pălească demența și mă voi pierde real pe mine, va exista cineva în viața mea a cărei existență să-mi fie referință?

Și dacă singura constantă în această lume este schimbarea, cum faci să rămâi ancorat? Poate caut o siguranță pe care nu mi-o poate oferi nimeni. Mi-a spus cineva acest lucru acum ceva timp. Da, o caut. Și da, poate este o iluzie. Totuși, povestea celor doi, chiar dacă știu o frântură, rămâne una din cele mai impresionante povești.

Mais, vous êtes son repère

Și uite așa, fără să vreau am făcut acest exercițiu de nachempfinden când nici nu mă așteptam și nici nu îmi doream în mod deosebit. Rămâne adânc întipărit și oferă un strop de speranță. Că undeva, cândva, cineva îmi va fi reper și îmi va oferi nu ancora veșniciei, ci siguranța prezentului din nou și din nou.

Să ne recitim cu bine! 🎈