📖 Jurnal nocturn de pandemie – ziua am-uitat-cât de autoizolare

Jurnal Nocturn de Pandemie: M-am pus în pat. E târziu. Am lucrat toată seara la un articol. Nu l-am terminat, însă nici nu m-am forțat. Am tot timpul din lume pentru că #stauacasa. Îmi e teamă, am făcut yoga înainte de culcare ca să alung gândurile care nu îmi dau pace. Mâine e nouă zi. Am lucruri de făcut pentru că dacă stau, mintea o ia razna.

M-am înscris voluntar la facultate, iar dacă medicii vor fi depășiți de situație, ne vor chema și pe noi în gărzi să ajutăm. Până atunci stau în casă cuminte. Îmi e dor de viața dinainte de 9.03.2020. Cu siguranță COVID-19 va trece, însă noi nu vom fi la fel.

Citesc mai mult, însă nu am răbdare să mă uit la filme sau la seriale. Prefer să lucrez. Să știu că sunt utilă. Cred că autoizolarea scoate la iveală cei mai ascunși monștri din noi, iar noaptea-i sare în ajutor cu tot entuziasmul. Probabil de asta nu ne place să #stămacasă. Însă monștri nu sunt nimic în comparație cu moartea cuiva drag. Nu o să ascund că sunt speriată, însă nici nu am de gând să cad în ghearele panicii. O să treacă, stai pe pace, că o să treacă.

Jurnal Nocturn de Pandemie: Asta scriam azi-noapte pe Facebook. Încerc să nu devin foarte siropoasă sau sentimentală. Cu toate acestea cred că este perfect în regulă să îți arăți vulnerabilitate. Numai un suflet de piatră nu poate simți nimic în această perioadă. Peste zi e bine. Îmi găsesc de lucru. Cel mai recent proiect la care am lucrat, o listă cu afacerile locale, mi-a ținut de urât. Astăzi m-a sunat cineva să-mi propună un nou proiect. L-am acceptat.

Făceam foarte des acest lucru înaine.

Mă îngropam în muncă pentru a fugi de frici. Aparent, am revenit la acest mecanism în ultima perioadă. Sunt multe temeri pe care încerc să le ascund și să le ignor. Sunt deja 6 morți de COVID-19 în România. Mortalitatea a crescut la 1%. Nu știu cât de pregătiți suntem pentru cazurile grave. Îmi e teamă pentru părinții mei, pentru prietenul meu și părinții lui, pentru bunici, pentru Oma. Îmi e frică pentru toată lumea.

Astăzi nu am ieșit afară deloc. Am stat și m-am uitat pe geam. Am dormit la prânz și în rest am lucrat. Îmi vine să mănânc mai tot timpul. Ar fi bine să nu o fac. Strada mea e pustie, dar mi-a spus o prietenă că în oraș lumea încă circulă. La prânz am mâncat spanac și o ciorbă de legume congelate, iar spre seară am ronțăit biscuiți cu brânză.

Îmi dau seama că aceste gânduri nu sunt tocmai structurate. Până la urmă, acesta este o pagină de jurnal pe care am decis să  o public. De ce? Ca să nu uit cum m-am simțit și ca să îți spun că e în regulă să îți fie teamă. Poți să notezi toate gândurile pe care le ai într-un caiet. Poate te va ajuta să te simți mai bine. Eu am încercat și yoga.