💉 Donorium sau cum să ajuți pe timp de COVID-19

Gata. De mâine suntem toți cuminți acasă pentru binele nostru și a celor din jur. Mă rog, cel puțin așa sper. Dacă ești ca mine, s-ar putea să îți fie ciudă că nu poți ajuta mai mult. Există încă această categorie de oameni care încă vor să ajute alți oameni. Ei bine, pe lângă faptul că ești de foarte mare ajutor doar pentru că stai acasă, mai poți contribui și altfel.

Probabil că nu te-ai gândit că oamenii încă au nevoie de sânge. S-a pus problema inclusiv în comunicatul din această seară. Populația este încurajată să meargă să doneze sânge. Cu siguranță nu îți stă capul la acest lucru, însă este ceva la fel de important precum statul acasă. Pentru a simplifica întreg procesul s-a lansat Donorium.

 

A fost lansată o aplicație – Donorium, click aici pentru detalii.

Prin Donorium te poți programa la donare de sânge, poți afla când și unde este nevoie de sângele tău și, ca premiu simbolic, primești după un anumit număr de donări un sacou de onoare. Este ceva simpatic, care să ne încurajeze să donăm. Eu nu pot dona momentan că m-aș fi programat de săptămâna trecută. Am donat la finalul lunii ianuarie și mai trebuie să aștept câteva săptămâni.

Însă, dacă ești sănătos, ai minim 18 ani, peste 50 kg, o tensiune arterială sistolică (tensiunea mare) îmtre 100 și 180 mmHg te poți prezenta cât mai curând la centrul de transfuzie sanguină din orașul tău.

donorium reguli de donare pe timp de covid19

Personalul medical de la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină din Timișoară au făcut o postare simpatică pe Facebook prin care încurajează oamenii să doneze:

Și tot de pe pagina lor de Facebook am preluat următoarele informații:

INFORMAȚII UTILE CU PRIVIRE LA DONAREA DE SÂNGE ÎN CONTEXTUL PANDEMIEI CU COVID 19

La Centrul de Transfuzie Timișoara donarea de sânge se face în condiții de siguranță.

🔴Cum se transmite?
Virusul Covid-19 se transmite ușor prin atingerea ochilor, nasului, gurii, cu mainile neigienizate. Primul simptom al infecției cu Covid-19 este febra.

🔴Ce măsuri a luat C.R.T.S. Timișoara pentru a preveni transmiterea cu Covid-19?

  • Toți cei care se prezintă la sediul unității sunt termometrizați (donatori si angajati);
  • Se pun la dispoziție dispensere cu dezinfectant pentru mâini;
  • Se dezinfectează suprafețele, (banchete, pavimente,) din oră în oră, iar fotoliile de donare se dezinfectează după fiecare donator;

Nu sunt admiși la donare:

✔️cei care au febră sau alte simptome;
✔️sunt contacți cu persoane diagnosticate cu COVID-19;
✔️Cei care au călătorit in Europa, China, Iran.

🔴Cine poate dona?

Toți cei care sunt sănătoși;

🔴Sângele donat este sigur?

Virusul SARS-COVID 2 nu se transmite prin sângele recoltat. Așadar, dacă sunteți sănătoși, sângele pe care il donați este sigur! Dacă stați acasă și numărul de donatori scade dramatic, rezervele de sânge pot fi puse in pericol. Stresul pacienților din spitale care depid de transfuzia de sânge este similar stresului pe care fiecare dintre noi il resimțim în legătură cu virusul SARS-COVID 2. Nevoia de sânge este permanentă, iar donarea de sânge este singura șansă pentru cazurile grave, copii si adulți, care au nevoie de sânge pentru a supraviețui.

🔴Cum sa ne protejăm la donare?

Dacă doriți să vă protejați, să evitați aglomerația și contactul cu alți oameni;

Vă puteți programa ONLINE, folosind aplicația DONORIUM 📍www.donorium.ro
✔️AVEM NEVOIE DE SÂNGE ÎN FIECARE ZI!
✔️DONAREA DE SÂNGE SE EFECTUEAZĂ ÎN CONDIȚII DE SIGURANȚĂ!
✔️SÂNGELE DONAT ESTE SIGUR!

Așa că hai, nu mai sta pe gânduri. Descarcă aplicația și programează-te. Sîngele tău va salva cel puțin o viață!
Să ne recitim cu bine! 🙂