Ce îmi propun în 2014…
Săracul meu blog cred că a și uitat că exist. Nu am nici o scuză și nici nu mă pot disculpa în fața lui pentru că am fost prezentă online, însă nu am avut…
și alte gânduri
18 ani, am doar 18 ani. Sunt nebună, nu iubesc și nici n-am bani. Am multe idei, vise și suficient delulu încât să obțin tot ceea ce vreau.
Săracul meu blog cred că a și uitat că exist. Nu am nici o scuză și nici nu mă pot disculpa în fața lui pentru că am fost prezentă online, însă nu am avut…
De mică am fost învățată că perioada Sărbătorilor de iarnă este o perioadă sfântă. Celălalt de lângă tine este mai important decât tine însuți, că Fiul lui Dumnezeu s-a născut pentru noi din Fecioară curată,…
Artist. Am ajuns. Privesc cu uimire hotelul, înalt parcă până la cer. Se scaldă molatec în razele soarelui de septembrie. Restul a ajuns de ieri chiar, noi am fost mai ocupați așa că am…
Am început, forțată de împrejurări, să-l citesc Kafka. Un pesimist, aparent. Eu nu l-aș numi așa, ci l-aș numi un om care se confrunta cu frustrări profunde, exprimate într-o manieră nobilă – scrisul. Trecut.…
Iubirea. Ce este și cu iubirea asta? Te ridică pe cele mai înalte culmi, îți dă aripi să zbori, îți arată o părticică din rai și îți dă speranță că mâine poate fi mai…
Astăzi este o zi importantă. E ziua în care renasc într-o iarnă friguroasă. Ca om, ca ființă, ca suflet. Mi-am spus că așa nu se mai poate și am hotărât să mă prăbușesc pentru…
Nu am mai scris de mult. Mă refer la scris şi nu la prostii. Şi mă veţi întreba de ce am scris prostii. Simplu. Pentru că lucruri serioase nu am putut scrie. Pentru că…
Ultimul retuș în baia liceului, unde lumina este oricum prea proastă. Altă opţiune însă, nu aveam. Mă gândeam la cât de groaznic arăt, oricum după o zi cu şapte ore de curs şi câte…
Trenul vieţii nu opreşte în orice staţie pe care o întâlneşte. Trece prin multe staţii, dar opreşte în acelea în care are un motiv să o facă. E tot ceea ce avem nevoie –…
Mergând azi spre casă, unde mă aștepta Oma (85 de ani), mi-a trecut prin minte o constatare la persoana mea. Mereu când citesc ceva – fie o carte, un articol, un post pe blog…