Am început, forțată de împrejurări, să-l citesc Kafka. Un pesimist, aparent. Eu nu l-aș numi așa, ci l-aș numi un om care se confrunta cu frustrări profunde, exprimate într-o manieră nobilă – scrisul.

Trecut. Dintre toate povestirile pe care le-am citit scris de el, cel mai mult m-a impresionat povestea șoarecelui. Acel șoarece prins în labirintul vieții, care la început simte fericire, apoi se simte pierdut în labirintul vieții ca la sfârșitul ei să-și atingă scopul – bucățica de brânză. Ironic și satiric, la acolo îl așteaptă pisica și-i spune cu o oarecare milă ”Trebuie să-ți schimbi doar direcția de mers” și îl mănâncă. Sadic?! Nu. Deloc.

Doar un adevăr. Poate prea crud pentru mulți oameni.

Și mai ales pentru aceea care pretind că știu totul, care pretind că dețin adevărul absolut și învățătura supremă. Avem multe exemplare. Eu nu vreau să fiu unul dintre ei. Prefer să fiu un om mic în ochii lor, dar un om mare în ochii celor care văd viața așa cum este ea și care sunt capabili să se poate pune și în locul altora. Cei care nu judecă fără să cunoască toate cauzele și măcar pentru o secundă să încerce să înțeleagă motivele.

Trecut. Eu nu pot schimba lumea în care trăiesc, dar pot refuza să fiu ceea ce vor alții. Și deși mă simt slabă și fără putere și uneori îmi regret decizile luate pe moment, într-un impuls animalic, mă educ ca data viitoare să gândesc înainte de a face. Cu toții avem astfel de ieșiri.

Nu pot schimba omul de lângă mine, nici nu vreau.

Vreau doar să găsesc o cale să repar ceea ce am stricat sau ceea ce sunt capabilă să repar. Nu știu dacă voi lua decizii bune, dar măcar încerc. Și refuz cu desăvârșire să intru în rândul oamenilor care știu totul.

Acest articol conține un link afiliat către un partener al acestui blog. Dacă decizi să comanzi produsul, o parte din suma acestuia se va întoarce la autorul acestui blog. Tu nu vei plăti nimic în plus.

LinkedIn