Maleficent – bun de tot
Ați văzut Maleficent? Spre rușinea mea, abia aseară am reușit să mă uit la el, deși am auzit o grămadă de lucruri despre acest film. Cumva balanța era neutră, așa că așteptările au fost nici prea mari, nici prea mici. Nu citisem mai nimic înainte despre film, habar nu aveam pe ce poveste se bazează. Aceea grămadă despre care ziceam mai sus sunt o însumare de păreri de genul ”nu mi-a plăcut de Angelina”, ”mi-a plăcut de ea”, ”au făcut-o să arate prea bătrână/rea/urâtă” etc.
Ei bine, după ce am stat cele aproape 100 de minute cu sufletul la gură – pentru că m-a prins povestea atât de bine, am realizat pas cu pas că de fapt, fimul nu este dedicat doar copiiilor și că înțelesul său este mult mai adânc, mult mai frumos și mai remarcabil.
Dacă nu ați văzut filmul, vi-l recomand cu mare drag și vă invit să vedeți trailerul mai jos, apoi să vizionați producția și pe urmă să citiți mai departe articolul pentru că da, [su_spoiler title=”Urmeaza spoiler”]Povestea, ca esență, nu cred că vrea să arate lupta dintre bine și rău, ci cred că mai de grabă ne învață că răul poate fi chiar lângă noi și ne poate trăda atunci când ne așteptăm mai puțin – din lăcomie și dorința de a dobândi ceva ce nu-ți aparține. Orice suflet bun poate fi otrăvit la un moment dat și poate cădea pradă urii și a mâniei. Cred că orice sentiment ne poate schimba în bine sau în rău. Este ca și ying și yang-ul: în orice rău există un bine și în orice bine este un rău. Dar mai e ceva: nimeni nu se naște cu sufeltul rău – Maleficent, de fapt nu a fost niciodată rea, ci a fost rănită de lăcomia lui Stefan, atunci când i-a tăiat aripile. Ea vroia răzbunare cu orice preț, realizând ulterior că răzbunarea nu a făcut decât să o rănească a doua oară.
Cel mai mult mi-a plăcut faptul că nu Făt-Frumos o trezește pe fată, ci chiar Zâna Ursitoare, cea care a blestemato, însă nu pentru că ar fi încercat să rupă blestemul – deși a încercat, însă vraja, fiind mult mai puternică decât orice din lume, a rămas intactă. Ea, Maleficent, a rupt propriu-i blestem, pentru că în timp a cunoscut fata, a înțeles că de fapt nu ea este de vină pentru acțiunile tatălui ei și că nu merită o astfel de soartă.
Pe de altă parte, mi se pare că arată cumva ceea ce gândește și ceea ce face o femeie a cărei aripi au fost frânte, a cărei inimi a fost furate și care, de fapt, nu mai are nimic, decât dorința de răzbunare pentru că a fost trădată de cel care i-a jurat dragoste adevărată. Minunat! Aș mai pălăvrăgi o grămadă pe această temă – oamenii nu sunt răi, decât atunci când sunt răniți – însă cred că cei care vor vedea filmul vor înțelege la ce mă refer. Un film bun, mult mai bun decât mă așteptam.
