🎞 Despre filmul CLOSE (2022)
Close (2022) în regia lui Lukas Dhont este un film belgian care spune povestea a doi adolescenți Leo (Eden Dambrine) și Remi (Gustav De Waele). Băieții în vârstă de 13 ani trăiesc o prietenie și o conexiune pe care puțin au șansa de a o experimenta în această viață. Cei doi sunt foarte apropiați, se joacă împreună, mănâncă împreună, dorm împreună și merg la școală împreună.
Urmează detalii din acțiunea filmului *spoiler alert*
Primele aproximativ 45 de minute observă atent această relație de prietenie, iar spectatorului i se dă impresia că face parte din acțiune ca un fel de detectiv. Nu există alte cuvinte mai potrivite pentru a descrie relația celor doi decât inocentă și pură.
Cu toate acestea, în prima lor zi de școală, ajung în mijlocul unui grup de copii care îi întreabă dacă sunt un cuplu. Leo respinge imediat acest comentariu, totuși colegii rămân suspicioși și încep să îi tachineze. Un soi de bulling homofobic în care Leo se simte foarte inconfortabil. Reacția lui este de a-l respinge pe Remi, moment în care toată dinamica lor se schimbă.
Leo este vizibil deranjat de faptul că este privit diferit și încearcă să se integreze. Se înscrie în echipa de hochei a școlii și se simte rușinat în momentul în care Remi îl vizitează la antrenamente.
Dacă Leo are această reacție de respingere clară a prietenului său, Remi se simte rănit. Se retrage în sine, iar la un moment dat izbucnește în curtea școlii și îl lovește cu furie pe Leo. Ce-i doi nu își mai vorbesc.
Apoi, Leo pleacă într-o excursie cu școala, Remi nu este de găsit niciunde, iar când revine află că prietenul său a murit. Cel mai probabil, Remi se sinucide. Nu este niciunde stipulat, dar se subînțelege.
Mai departe acțiunea se concentrează pe Leo și pe felul în care face față acestei situații.
Vedem furie, tristețe, vinovăție. Vedem cum băiatul încearcă să îngroape toate aceste sentimente și cât de grea îi este reîntâlnirea cu mama lui Remi. Nimeni nu știe de ce s-a sinucis Remi.
Filmul se termină cu Leo căutând-o pe mama lui Remi la muncă. Acesta îi mărturisește în mașină că se simte vinovat de moartea fiului ei, căci l-a respins. Deși inițial este respins la rândul său, mama lui Remi îl îmbrățișează în final în semn de iertare, înțelegere și iubire.
Close (2022) aduce în discuție două idei esențiale
Filmul vorbește despre identitate și despre influența societății asupra individului. Până să iasă ”în lume”, relația celor doi băieți, conexiunea lor, nu punea absolut niciun fel de problemă, cu atât mai puțin din punct de vedere sexual. Aceasta a căpătat această nuanța în momentul în care colegii de la școală o privesc astfel. Afecțiunea dintre doi bărbați sau dintre două femei nu îi plasează pe niciunul în absolut nicio categorie – straight sau gay. Ea pur și simplu există.
Pentru că dacă mergem pe această logică, nicio femeie nu ar mai trebui să fie prietenă cu altă femeie pentru că automat le transformă în gay? Sau cum, că n-am înțeles. Ați văzut cât de afectuoși sunt bărbații unii cu alții la o beție cu băieții? Se iau în brațe, se pupă, își declară dragostea unul față de celălalt. Oare îi face acest lucru gay pe toți? Este absurd.
În fond și la urma urmei, nu este treaba nimănui nici cu cine alege cineva să își petreacă viața, să facă sex și cu atât mai puțin cine pe cine iubește.
Partenerul de viață de sex opus sau de același sex nu te definește. Doar te etichetează societatea dacă ești altfel și îți mai și asumi acest lucru pentru că așa a făcut mereu cu orice minoritate. Minoritățile au fost mereu marginalizate și privite ca ciudați. Și da, poate puțin am dus-o la extrem, însă dacă ieși din tipare, prima reacție a tuturor este să te marginalizeze din simplul motiv că nu te înțeleg.
Așadar, adevărul este că nu vom ști niciodată dacă Remi este sau nu gay pentru că s-a sinucis. Iar decizia lui nu poate fi privită ca o cale ușoară. Aș îndrăzni să speculez că este un cumul de factori. Faptul că se simțea diferit, faptul că restul copiiilor îl marginalizau și, poate cel mai dureros, omul lui de bază, prietenul lui cel mai bun l-a respins fără nicio explicație.
Nu pot să nu mă opresc aici și să pun acest filmuleț:
@observatorantena1 Un film a aprins supărarea părinților #observator #antena1 #fyp #antena1 #5pasidebine #misiuneatiktok ♬ sunet original – Observator
Zicea cineva în comentarii că exact despre această mentalitate este întregul film. Mi se pare revoltător și mă înfurie. Rău. Pentru că tocmai genul acesta de atitudine și gândire îi împinge pe unii oameni să trăiască ascunși, mutilați sufletește sau chiar să își ia viața. Pentru că genul acesta de gândire nu face altceva decât să încurajeze încastrarea sinelui, minciuna și încurajează aparențele, minimalizând esența.
Lipsa de educație, incultura și prostia n-au făcut decât foarte mult rău.
Mereu. Și pentru ce? Pentru că ne e teamă de ceea ce nu cunoaștem? Pentru că ne pasă mai mult de ce zice vecina de la 3 decât de bunăstarea propriului copil? Sau chiar a noastră?
Nu mami, nu te uita la acest film, nu cumva să îți vină idei. Că tu oricum ești mic și prost și filmul ăla poate chiar îți deschide mintea. Câți oameni sunt nefericiți pentru că i-a încurajat nimeni să se descopere? Inclusiv din punct de vedere sexual. Câte căsnicii ”tradiționale” nu sunt un eșec, câți copiii nu suferă în familii care nu știu și nu au curajul să se uite în oglindă și să-și recunoască mizeria?
Sunt doar câteva întrebări la care nu vom afla niciodată răspunsul. Cred că acest film este ca o cărămidă solidă în încercarea de a construi o lume puțin mai bună, mai tolerantă și mai orientată către individ și dezvoltarea autenticității fiecărui om.
Nu știu, oare visez și sper prea mult?
Să ne recitim cu bine! 🎞
