După un drum care a durat mai bine de 18 ore cu autocarul am ajuns în Albania. Nu ar fi fost atât de lung, însă am pierdut aproximativ 4 ore între Serbia și Macedonia. Am descoperit o țară a contrastelor, a oamenilor generoși și primitori, dar și al dorinței de dezvoltare. Una haotică, ce-i drept, dar ajungem și acolo.

Ziua 1 – România, Serbia, Macedonia, Albania

Am pornit din Timișoara undeva în jurul orei 19:00 și am străbătut Serbia și Macedonia. Dacă sârbii sunt ceva mai curați în ceea ce privește primirea turiștilor – prima impresie ți-o faci într-o țară străină după aspectul și curățenia regăsita în popasuri, macedonenii mai au mult de lucrat la acest aspect. Deși mai trecusem prin aceste două țări – Serbia și Macedonia într-un drum spre Grecia, acum am avut răgazul și curiozitatea să observ mai mult.

Macedonia este o țară săracă în plină dezvoltare. Se pot observa contrastele între construcțiile noi și cele vechi, aparentul haos din micile orașe te face să nu îți dorești să te dai jos din autocar. E greu de spus care este viața localnicilor, însă  după felul în care se mișcau într-o frumoasă zi de sâmbătă dimineața dintr-un august torid, aș spune că nu sunt aproape deloc stresați și că timpul curge cu altă viteză la ei. Nu vreau să intru mai mult în detalii, căci urmează să petrecem o noapte și două zile în Ohrid și Skopje și voi reveni cu impresii mai clare.

După ce treci granița dintre Macedonia și Albania ți se deschide în față o vale. Cumva granița este situată în vârful unui munte, iar coborârea spre vale e destul de abruptă, ceea ce se traduce prin serpetine stâmte.

Fotografie realizată din autocar în drum spre vama dintre Macedonia și Albania

Drumurile nu sunt un vis în Albania, dar sunt reflexia stării de sănătate a unei țări.

Am văzut nenumărate localități care păreau foarte sărace. În fața ochilor ni s-au deschis mici zone de pământ arabil lucrate de agricultori dintr-o epocă trecută. Am văzut urme de oi și de capre și multe buncăre de apărare construite de comuniști. Țara are un relief preponderent muntos, dar nu vă imaginați platourile largi ale  Carpaților, ci mai degrabă piscuri stâncoase cu vegetația caracteristică.

Am aflat în excursia de la Tirana că în  țara care nu are mai mult de 3 milioane de locuitori, comuniștii au construit aproximativ 117.000 de astfel de buncăre. Acestea erau destinate apărării populației împotriva unui presuspus atac american care n-a mai venit niciodată.

Între graniță și Durres, orașul în apropierea căruia aveam să fim cazați pentru 7 nopți, sunt aproape 160 de kilometri pe care i-am parcurs în câteva ore. Mi-au părut o mică infinitate. Timpul parcă nu mai curgea. La un moment dat am urcat pe o autostradă. Mult mai târziu aflam că acea autostradă era un fel de pomană politică oferită să ușureze naveta localnicilor și un fel de bun venit pentru turiști.

Orizontul civilizației a început să se deschidă cu cât ne apropiam de Durres, al doilea cel mai mare oraș albanez după Tirana. Cu cât ajungeam mai repede spre mare, cu atât au început să răsară hoteluri și resorturi care mai de care mai colorate și mai înalte.

Noi stăm la Kolaveri Resort, o afacere de familie destul de cochetă. Prima impresia a fost un mic șoc. Apoi am înțeles că deși localnicii se luptă să-și deschidă afaceri dedicate turiștilor nu există personal calificat. Nu încă, căci guvernul lor a investit într-un program de școli profesionale care pregătești specialiști în domeniul turismului. Ghidul albanez ne-a mărturisit că prima generație a acestora va ieși de pe băncile școlii în 2020. Până atunci fiecare se descurcă cum poate. Vă sună cunoscut? Cu toate acestea localnicii sunt foarte primitori și calzi. Ar face orice numai să te știe un musafir mulțumit.

Albania este o tară a contrastelor și al dorintei de dezvoltare

Trebuie să recunosc că, deși nu am fost în Turcia decât  pentru o zi (acum multă vreme într-o croazieră din Rhodos spre Marmaris), am regăsit influența otomană în Albania. De la cuvinte, la mâncare, toate se împletesc de minune cu amintirea turcilor. Cei 500 de ani de ocupație n-aveau cum să fie uitați atât de ușor și fără urmări.

Ce mi s-a părut mai mult decât interesant a fost să descopăr că există peste 1.000 de cuvinte pe care albaneza le are în comun cu româna. Dacă auzi pe cineva vorbind, primul gând este să te întrebi dacă auzi română sau altă limbă.

Resortul unde suntem cazați este foarte aproape de mare. Nu e pe plajă, dar o plimbare de dimineață n-a stricat nimănui niciodată. În fața lui stau impunători pini înalți și drepți care oferă decorului exotic un aer răcoritor.

Pe strada principală din stațiunea Golem găsești tot ce-ți dorești. De la mâncare pentru toate gusturile, la marketuri de tip bazar cu alimente, haine, costume de baie, jucării pentru copii.

Poți plăti în orice monedă, dar poți și schimba euro la orice market. La magazinul nostru din colț am schimbat 1 euro cu 125 de lek, moneda lor oficială. Mult mai târziu aveam să aflăm că acela era și prețul corect de schimb.

Plaja este destul de aglomerată, iar marea ușor tulbure, însă foarte caldă și lină de la mal spre larg. Am întâlnit turiști de toate națiile, iar cei mai aparte mi s-au părut rușii. Oare ei câte ore sau poate zile au făcut până aici? Am numărat foarte multe mașini elvețiene și italiene, câțiva polonezi și nici un român în afară de grupul nostru.

Prima impresie despre Albania a fost că este o țară a contrastelor. Am simțit dorința de dezvoltare, dar și stângăcia de la conducerea țării. Revin cu impresii din Durres și Tirana, două orașe care m-au surprins într-un mod plăcut.

Acest articol face parte din campania #ultraAL, campanie de promovare a Albaniei ca destinație turistică susținută de Agenția de turism Ultramarin Timișoara.