#likeyourself – despre tine și a te simți bine cu tine
Am ales să fiu parte din campania #likeyourself by Nivea. M-a inspirat din prima clipă de când am descoperit-o. Nu este un advertorial, ci mai degrabă un concurs. Premiul cel mare este o excursie la New York, dar nu mă gândesc la el. Mai sunt multe etape de parcurs, multe hopuri de trecut. Prin acest articol vreau să răspund primei provocări – acea de a vorbi despre ce înseamnă #likeyourself pentru mine.
M-am tot gândit cum pot fi cât mai originală. Am scris, am șters, am rescris. Am șters din nou. Într-un final am ajuns la concluzia că #LikeYourSelf sau a te plăcea pe tine nu este despre citate motivaționale, nici despre tips&tricks sau scurtături. Sigur, există câteva trucuri foarte utile pentru a-ți crește stima de sine, dar nici unul nu este mai eficient (urăsc acest cuvânt, dar e cel mai potrivit aici) ca atunci când ești sincer cu tine.
Nu este nici despre cum te văd alții sau despre ce spun despre tine.
Acestea sunt doar zgomote de fundal pe care putem alege să le ignorăm. Poate îți sună a clișeu, dar îți propun un exercițiu pe care l-am făcut de câteva ori. Pune-te în fața oglinzii și privește cu atenție reflexia. Ce vezi? Un om, o față, o frunte, sprâncene, doi ochi, un nas, două buze, bărbia. Oh, și câte un coș pe ici-colo, câteva puncte negre, poate și câteva riduri. Suvițele de păr nu stau baș cum ți-ai dori, ai câteva fire rebele din sprânceană. Privind ochii îți dai seama că poate nu sunt egali, iar nările nu sunt simetrice. Urechile sunt prea mici, prea mare, ușor clăpăuge.
Privește mai jos. Poate gâtul nu e întocmai cum ai văzut la fetele alea frumoase din reviste. Poate are un pic de gușă, e prea lung sau prea scurt. Sânii nu sunt tocmai perfecți. Unul e mai mare, altul mai mic. Parcă sunt prea apropiați, prea depărtați. Sfârcurile sunt prea sus, prea jos. Abdomenul nu e plat. Se vede celulită pe coapse și câteva forme prea rotunde. Picioarele nu sunt drepte și lungi. Poate îți par strâmbe, prea groase sau prea subțiri. Treci cu privirea prin oglindă.
Câte defecte! Ce om imperfect sunt… îți trece prin minte.
Ai vrea să poți corecta totul pe loc. Ai vrea ca prin magie să te transformi într-o domnișoară din reclama de la nu știu ce cremă depilatoare. Începi să te învinovățești că ai mâncat de dimineață, că nu te-ai demachiat suficient de bine, că nu ai folosit habar n-am ce cremă hidratantă. Îți dorești să te ascunzi și să nu mai dai ochii cu nimeni. Un monstru ca mine nu merită să iasă în lume îți spui.
Îți deschizi telefonul și verifici câte likeuri ai la ultima postare. Poza aia perfectă în care pari atât de fericită. Ai un machiaj natural, însă numai tu știi cât ai muncit la el. Aceasta e masca ta, armura ta, felul în care îți aperi imaginea.
#likeyouself: Be the architect of your experience
Doar că în toată această goană de a atinge o perfecțiune stabilită de standarde ale unei societăți care nu a fost în papucii tăi, ai uitat cine ești tu. Dacă e clișeu ce scriu în continuare, măcar sper să fie o versiune bună a lui.
În povestea ta tu ești în prim plan. Ești solistul principal al vieții tale, nu intrumental, nu backing vocals. Tu te auzi cel mai tare. Nimeni nu a fost în pielea ta, nimeni nu-ți înțelege gândurile și durerile mai bine decât tine.
Avem nevoie de oameni în viața noastră, de părerile și sfaturile lor, însă peste ele trebuie să aplicăm un filtru – cel personal. Ce e bun pentru mine cu siguranță nu e la fel de bun pentru tine. Există multe echivalențe și puține adaptări. Uneori este extraordinar de greu să-ți ascuți vocea. Ea se pierde între multele zgomote de fundal, între păreri și validări. Niciun zgomot nu este mai puternic decât vocea ta.
Să nu îți fie teamă de imperfecțiunile tale, căci ele te fac unică, specială și puternică. Nu pleca urechea la răutăți . Fii curajoasă și alege să te exprimi liber, să te respecți fără nicio teamă.
#likeyourself este despre a învăța să te iubești, să te accepți având grijă de tine
Această mișcare nu este despre mine, ci despre tine, cea care vei citi aceste rânduri. Este despre noi toate, despre refuzul de a ne ignora și dorința de a ne accepta așa cum suntem. Acest lucru nu înseamnă să ne resemnăm ori să devenim delăsătoare, ci să facem în așa fel încât să ne fie drag să stăm cu noi.
În momentul în care am simțit că m-au luat kilogramele în plus pe sus, am acționat. Deși îmi iubesc corpul și îl accept așa cum este, nu îl las să își facă de cap nu pentru cear spune cutare și cutare, ci pentru că vreau să mă simt bine și să fiu sănătoasă.
Fă ce te face fericită și ce te face să vibrezi de entuziasm. Frumusețea adevărată vine din interior și din lucrurile pe care le faci cu suflet.
Nu știu dacă textul acesta vă atinge în vreun fel sau altul, însă mie mi-a făcut o mare bucurie să îl scriu. Iar dacă am ridicat măcar un semn cât de mic de întrebare, mă declar mulțumită. #likeyourself este despre o stare de bine pe care o atingi atunci când te bucuri de viață și o accepți așa cum este și cu bune, și cu rele.
Foto by Ancira Adeon