Poți vorbi despre o țară, însă nu o poți cunoaște pe deplin fără să îi vezi capitala. Tirana, un nume care în limba română îți dă fiori, este un oraș colorat, viu, impregnat de contraste. Nu e greu să îți dai seama că în aer plutește dorința dezvoltării, a creșterii economice și nu numai. Am văzut nenumărate clădiri în construcție cu diverse arhitecturi și culori. Sunt încă în picioare rămășițe ale construcțiilor comuniste și o îmbinare armonioasă a religiilor.

Dürres este legat de Tirana de o autostradă nouă ce se întinde pe aproape 30 de kilometri. Deși am vizitat orașul luni după-amiază, drumul s-a prezentat destul de aglomerat. Cu această ocazie am putut observa și traficul. Albanezii nu sunt chiar cei mai disciplinați șoferi. Totuși haosul nu cred că depășește cel pe care îl regăsești și în București.

Înainte să intri în Tirana, de pe autostradă poti zări zona industrială

Diverse clădiri ale companiilor locare și străine, în culori și forme de toate felurile. Cel mai impresionant mi s-a părut clădirea unui cazino. Mult mai mare decât cel de la Constanța, însă cu o arhitectură impresionantă. Cele două au în comun faptul că sunt părăsite.

Ghidul nostru albanez ne-a povestit că guvernul a dat o lege prin care interzice genul acesta de afaceri pe o rază de 50 de kilometri de un centru urban. Acest lucru imposibil în Albania fiind o țară relativ mică. Așadar, clădirea respectivă stă in calea intemperiilor așteptând modificarea legislației sau o nouă destinație.

Pe măsură ce înaintezi spre centrul orașului, chiar la intrare se deschide un sens giratoriu în mijlocul căruia stă falnic un vultur bicefalic din metal negru. Noaptea acesta este luminat în roșu reprezentând steagul albanez.

În continuare, drumul păstrează două benzi pe sens, iar pe tronsonul despărțitor se află steaguri semn al patriotismului de care dau dovadă. Tot de la ghid am aflat că în Tirana locuiesc în jur de 800.000 de locuitori, adică aproximativ o treime din întreaga populație a țării.

Desigur, numărul albanezilor ar fi mult mai mare, însă la fel ca românii, mulți dintre ei au ales străinătatea și un trai mai bun. Se presupune că peste 9 milioane de albanezi au emigrat în anii democrației, dar și înainte. Mulți dintre ei s-au stabilit în Australia, Statele Unite ale Americii, Germania, Maria Britanie. Un număr destul de mare se regăsesc și în Kosovo, Macedonia, Muntenegru și Grecia.

Primul tur a fost unul cu autocarul

Am văzut de acolo câteva puncte de interes pentru turiști și am aflat că bulevardul Eroilor, unul cu două benzi pe sens, are forma unui ciocan. Mânerul lui reprezintă bulevarul în sine, iar capul este format din centrul unde se regăsesc ministerele. În celălalt capăt stă de veghe Universitatea de Arte din Tirana și o serie de clădiri ce se pregătesc să prindă viață.

La kilometrul zero al capitalei se află zona administrativă. Fiecare minister are o clădire proprie și o arhitectură deosebită.

De asemenea, tot în zona respectivă se află un teatru afectat de trecerea timpului, încât nu poate fi reconsolidat. Astfel, acesta se pregătește pentru a fi demolat. Chipurile, se dorește construcția unui nou centru cultural care să fie mult mai spațios și să aibă un turn.

Sub centrul capitalei au fost recent descoperite tunelurile unui buncăr antinuclear construit, evident, în perioada comunistă. Dacă vă aduceți aminte din primul articol, am menționat există peste 117.000 de astfel de construcții. E greu să îți dai seama de ce s-au temut albanezii de un atac nuclear. Se spune că acest buncăr a fost proiectat de un student și că după modelul lui au fost realizate toate restul. Tunelurile pot fi vizitate, dar este destul de sinistru și am preferat să nu intru.

Următorul punct de interes a fost turnul cu ceas ce se află lângă Piața Skanderbeg . Am văzut și o moschee asemănătoare uneia din Iran. Până în 1977, turnul cu ceas era cel mai înalt loc după care te puteai orienta în Tirana. Fiecare oraș mare are un astfel de turn, cu excepția Durresului, unde acesta a fost demolat.

Piața Skanderbeg poartă numele eroului național albanez, cel care în secolul al XV-lea a unit principatele albaneze și a pornit un război împotriva puterii otomane ce ocupa țara.

Acest Skanderbeg are o poveste foarte interesantă. Pe numele său real, Gjorgj Kastrioti, acesta a fost răpit pe când era copil și dus la porțile turcești, fiind crescut și educat pentru a fi un luptător în armata otomană. Cu toate acestea, așa cum Vlad Țepeș s-a răzvrătit împotriva puterii de la răsărit, tot așa Skanderbeg a ales să lupte cu și pentru patria mamă. Întors acasă, acesta își regăsește părinții și familia, semn care i-a dat curajul și dorința de a elibera pământul albanez și de a oferi libertate poporului său.

Acesta reușește să unească principatele împotriva cotropitorilor. El duce nenumărate lupte cu Imperiul Otoman condus la vremea respectivă de Mehmet Cuceritorul – cel care a îngenunchiat Constantinopolul.

Skanderbeg se stabilește la Kruja, loc despre care voi povesti într-un articol viitor.

Așadar, să revenim. Piața care-i poarte numele este un loc imens, pavat cu piatră fără un strop de umbră. Vizavi de statuia marelui erou se află un alt momument cu o istorie controversată – Muzeul Național de Istorie. Nu atât clădirea în sine leagă povești misterioase în jurul ei, cât mozaicul decorativ care stă la intrare. Așa cum am povestit deja pe Facebook, opera de artă reprezintă o succintă istorie a poporului albanez.

Începând de la triburile ilire și până în zilele partizanilor și socialiștilor comuniști, mozaicul este format din sute de mii de bucăți de pietre, cea mai mare având 5 cm. Valoarea acestuia fiind estimată la 3,5 milioane de euro de UNESCO.

În continuare, am văzut clădirea băncii naționale de unde am aflat că funcționarii au reușit să fure nu de mult peste 700.000 de euro. Cică băgau banii în genți și plecau cu ei acasă. Astăzi, după grozăvia de atunci, banca este securizată cu un fel de detectoare de bani. Este interzis oricui pătrunde în clădire – funcționar sau simplu client – să intre cu bani la el. Cred și eu că au luat măsuri, dar oare cum să furi atâția bani fizici și să fii prins atât de târziu?

Ultimul obiectiv turistic a fost o impresionantă biserică ortodoxă

Cu această ocazie am aflat că statul albanez nu dă bani culturilor religioase și că acestea se autofinanțează. Deși în Albania există 4 religii recunoscute oficial – musulmani, ortodocși, catolici și bectași – politicienii nu se folosesc de biserică pentru a manipula populația. Se spune că aici armonia între religii este cea mai stabilă din întreaga lume, datorită policitii naționaliste a lui Skanderbeg.

Sunt un exemplu de urmat pentru toate statele care încă vor să țină masele sub control prin intermediul religiei.

Ba chiar am rămas cu impresia că albanezii sunt mult mai spirituali și mai atașați de divinitate poate tocmai pentru că au libertatea de a înțelege și vedea alte culturi. Faptul că cele 4 religii conviețuiesc aici într-o armonie deosebită nu este decât un semn de respect reciproc și iubire de aproape.

În fine, turul Tiranei s-a terminat mult după căderea nopții după o bere rece și multe fotografii. Cu toții am fost uimiți de ce am descoperit aici și am rămas cu o impresie foarte plăcută. Nu zic că m-aș muta aici, dar cu siguranță aș reveni cu drag.

Acest articol face parte din campania #ultraAL, campanie de promovare a Albaniei ca destinație turistică susținută de Agenția de turism Ultramarin Timișoara.