#likeyourself: cu sau fără machiaj, dar sigur fără prejudecăți

Întrerupem programul de jurnale de călătorie pentru un scurt articol născut din insomnii. De două nopți nu am somn. Adorm, mă trezesc, citesc, mă uit la televizor, iar adorm și tot așa. Ieri noapte am avut un gând pe care l-am scris pe Facebook:

Pentru că m-a frământat o vreme întrebarea unei prietene ”Dar tu de ce nu te machiezi în fiecare zi?” am vrut să formulez o opinie demnă de scris aici. Inițial am vrut să demontez acest daily make-up și să zic că e doar un trend care a venit odată cu Facebook și Instagram. Cercetând puțin subiectul, mi-am dat seama că oamenii folosesc cosmetice încă din Antichitate.

O făceau fie să își ascundă defectele, fie să delimiteze statutul social. E un fenomen care s-a petrecut pe tot globul. Să o spunem pe aia dreaptă, machiajul este o artă. Făcut cum trebuie poate să înfrumusețeze o persoană fără dar și poate. Iar șmecheria machiajului e simplă.

Acesta tinde să corecteze micile imperfecțiuni care strică simetria. Creierul nostru asociază frumosul cu simetricul, iar tot ce încalcă acest principiu este considerat imperfect, urât. Cu cât asimetria este mai accentuată, cu atât mai urât este perceput obiectul respectiv.

Să nu ne ascundem după deget. Așa cum am spus deja, cu toții avem defecte, imperfecțiuni și lucruri de îmbunătățit. Ce ar trebui să fie nucleul acestor schimbări suntem noi, nu opinia publică. Adică dacă vrei să te apuci de o cură de slăbire, fă-o pentru că vrei tu nu pentru că ți-a zis tanti Zoe că ești grasă. Mie încă nu-mi vine să cred că există oameni care își cumpără haine doar pentru a poza cu ele și apoi le returnează.

Să revin la machiaj. Pe scurt, doar pentru că nu mă trezesc mai devreme dimineața pentru a mă machia, am vrut să dau cu această artă de pământ și să o cataloghez drept superficială. Doar că aș fi greșit enorm și aș fi făcut exact ce urăsc cel mai mult la societate în care ne facem veacul – aș fi avut prejudecăți. Aș fi judecat în necunoștință de cauză și aș fi fost subiectivă.

Faptul că aleg să îmi arăt fața așa cum este nu înseamnă că nu am grijă de mine, ci că nu mă deranjează un aspect natural. Sigur că machiajul mă ajută să-mi cresc stima de sine, însă la fel de bine mă simt și după o coafură nouă sau după manichiură. În anii 70 doamnele care militau pentru feminism au început să iasă în public fără să poarte machiaj. Apoi au venit anii 80 cu acele look-uri colorate și excentrice.

Trendurile vin, pleacă, important este cum te simti tu

Contează ce alegi tu să porți. Pe mine mă face fericită un ten curat, hidratat și zero mascara. Prietenei mele îi face plăcere să se machieze zilnic. Această diferență nu ne face mai frumoase sau mai urâte, mai prietene sau mai puțin prietene. Este strict o chestie de gust și nu ar trebui să judece nimeni aceste alegeri.

Doar că, așa cum se întâmplă de multe ori, atunci când opinia altuia diferă de a noastră, tindem să nu ascultăm și alte argumente. Pe principiul dacă nu-i ca mine, e degeaba, pierdem atât de mult din frumusețea reală a lumii în care trăim. Toate șabloanele și regulile nescrise ale societății sunt caca(o), excuse moi français, pentru că te învață să judeci și cam atât. 

Închei prin a scrie vechiul clișeu că fiecare este unic în felul său, iar prejudecățile oamenilor sunt doar răutăți gratuite. 🙂