Despre 2019 și începutul lui 2020. Planuri și gânduri.
Gata 🙂 a trecut și 2019 și prima săptămână primele 3 săptămâni a lui 2020. Cred că putem evalua situația. Am început 2020 bine, cu o viroză care m-a ținut în pat aproape o săptămână. Aș tinde să spun că a fost gripă, dar medicul meu de familie a numit-o bronșită acută. În fine, a trecut.
Primul gând pe care l-am avut când am evaluat 2019, adică undeva între salata de bouef și sarmalele mamei de Crăciun, a fost haos. Da, exact așa. Mă tot gândeam cât de împrăștiată am fost și cât de puține am realizat. Singurul lucru pe care l-am setat undeva secret în minte (atât de secret încât nici eu nu am știut), a fost să iau lucrurile exact așa cum vin. Evident că nu mi-am dat seama de acest lucru până târziu, undeva pe finalul anului.
Cu toate acestea, sunt foarte mândră de un lucru. În 2019 am ținut un jurnal și am scris în el în fiecare zi. Da, da, știu că pare o chestie de grădiniță, doar că acum, privind în urmă, mă ajută să-mi dau seama că nu am avut un an deloc haos. Să vă explic.
2019 a fost o sită pentru haos.
Primul gând este cel al haosului. Doar că, stând și privind în profunzime lucrurile, 2019 a fost efectiv o sită. Am început să triez multe lucruri fără ca măcar să fiu conștientă de acest lucru. Mi-a prins bine că mi-am ascultat instinctul pentru că am ajuns pe drumuri pe care nici nu mi le imaginam și am cunoscut oameni de la care am multe lucruri de învățat.
În 2019 nu am călătorit la fel de mult ca în anii precedenți, căci am avut de rezolvat lucruri acasă. În ianuarie începeam anul în interția lui 2018, adică pe fugă. Sesiune, examene, stres, job. A fost și luna în care am mers la acupunctură și despre care am scris aici.
Începutul lui februarie m-a prins la munte, mai exact în Apuseni. Am postat fotografii pe Instagram, una o las mai jos. Privind în urmă mă gândesc de ce am fost atât de zgârcită cu pozele postate. Că doar am făcut o tonă…
Restul lunii s-a dus între școală, blog și job.
La fel și martie și prima jumătate a lui aprilie. Simțeam pur și simplu că nu mai fac față. Mă trezeam în fiecare dimineață devreme ca să apuc să finalizez toate nenorocitele alea de buline de pe TO DO LIST. Mi-am dat seama că am nevoie să triez din lucruri, căci eram un mic every day Grinch care teroriza pe toată lumea. Adevărul este că eram nefericită, puțin depresivă și simțeam că nu mă mai regăsesc în nimic.
Acest lucru nu m-a oprit să încep un nou mini-proiect pe care să-l las baltă câteva săptămâni mai târziu – un podcast în care îmi citeam postările. Da, și pe mine mă pufnește acum râsul. Am lăsat totuși poveștile pe SoundCloud – aici
S-a văzut și aici pe blog că am avut o stare nasoală.
Am scris mult mai puțin și fără vlagă. Drept urmare, instinctul meu mi-a spus că trebuie să renunț la ceva. Nu pot fi și studentă, și iubită, și fiică, și blogger, și PR assistent, și organizator de evenimente și orice aș mai fi fost pe atunci. Și din a doua jumătate a lui aprilie, lucrurile au început să se scuture.
Am renunțat la câteva proiecte măricele pe care le aveam în Social Media pentru diverși colaboratori ai blogului. S-a dus o sursă de venit. Mi-am dat demisia de la job pentru că simțeam că sunt o povară pentru toată lumea. S-a adeverit a fi adevărat, dar ne-am separat în condiții mai mult decât civilizate. Sau cel puțin așa am simțit eu. Încă o sursă de venit dusă pe apa sâmbetei. Am renunțat să mă mai implic în BloggingTM 2.1 și în orice altceva ce nu avea legătură cu facultatea sau direct cu blogul.
Și iată-mă în luna mai, ca o floricică de primăvară, pregătită pentru o nouă sesiune, pârlită ca orice student de rând, adunând frustrări că trebuie să cer bani de acasă. Nu s-a pus niciodată problema să nu primesc în limitele decentului. Doar că am fost mereu un copil independent și, cum am mai povestit deja undeva pe aici pe blog, lucrez de la 14 ani.
Practic, de atunci îmi câștig banii de buzunar singură și rare sunt momentele când cer bani.
Acest lucru m-a ajutat mult de-a lungul timpului, doar că e foarte greu să revii la aproape nimic după ce luni de zile ai avut un venit lunar sigur, iar ani înșir nu prea ai depins de nimeni.
Și uite așa, zilele treceau, frustrările se acumulau. Economii canci, așa că pune-te, Mateoc, și-ți caută un job. Slăvite fie site-urile de joburi că mi-am găsit loc de muncă mai repede decât ai zice BestJobs. Inițial, am aplicat pentru un post pe Vânzări&Marketing, dar am aterizat în Departamentul de Dezvolatare pe postul de Reprezentant Medical la Clinicile Medici’s. Deși plănuisem să am ”ultima mea vară de studenție” liberă, nu-i pentru cine se pregătește. Am început lucrul în iunie și încă sunt acolo.
Tot așa, s-a născut și rubrica Cronica de Sănătate, în care am început să fac ceea ce îmi propusesem de mult – să îmbin medicina cu comunicarea. A trecut iunie, a venit și iulie – lună în care am fost în Croația (super, super tare).
Și uite așa, lin și frumos, a trecut ultima jumătate a lui 2019. Au mai fost pe ici-colo hopuri, supărări și dureri. Am plâns, am râs, am fost speriată până în măduva oaselor și am fost nevoită să fiu curajoasă pentru cei care-mi sunt cei mai dragi.
În toamnă am cernut mai mult ca oricând sentimente și emoții.
Toamna lui 2019 nu a mai fost despre a face lucruri, ci pur și simplu a fi. Am luat lucrurile așa cum au venit. Am dărmat șabloane și am început să schițez lucruri noi. Cred că 2019 m-a învățat să fac pace cu mine. Nu e un moment în care faci acest lucru, ci e un întreg proces. Scriam la începutul lunii următoarele gânduri:
Oare mă judec mai puțin și mă accept mai mult așa cum sunt? Cred că abia acum încep să fac pace cu mine și cu tot ce mă înconjoară. E un proces greu, lung, iar drumul este pavat cu tot felul de încercări, teste. Pe majoritatea le pic cu brio, dar sunt acele câteva încercări pe care le izbăvesc cu mult calm și curaj. Ele îmi dau încredere. Mă fac să mă simt un pic mai înțeleaptă, mă învață să fiu bine cu mine.
2020 va fi un an al provocărilor.
Termin facultatea, mă pregătesc pentru examenul de Rezidențiat. Brr… mi s-a făcut pielea de găină. Îmi e teamă, pe de altă parte mă pregătesc să îmbrățișez schimbarea. Știți, racii urăsc să iasă din zona de confort 🙂 . Nu îmi fac planuri mărețe pentru acest an. Avem o direcție bună, cum îi place șefului meu să spună. Iată, boss, ți-am preluat expresia și o aplic și aici 😛 .
Pe voi cum v-a găsit noul an? Cum v-ați despărțit de 2019? Aștept cu mare drag poveștile în comentarii. În rest, să ne recitim cu bine! 🙂
