✈️ Un avion de hârtie și o poveste
Un avion de hârtie și o poveste care ar putea liniștit să nu fie spusă. Doar că ce-i viața fără povești?
A fost o dată ca niciodată o fetiță cu ochii mari, căprui și curioși. Știa că o doare ceva, dar nu știa exact ce. Căra cu ea o păpușă murdară, plină de praf. O ținea în brațe zi și noapte. Mânca cu ea, dormea cu ea, mergea cu ea prin lume. Nu i-ar fi dat drumul pentru nimic în lume.
Sigur că atunci când ții în brațe o păpușă cu atâta înverșunare, nu-ți poți folosi ambele mâini. Una e mereu ocupată. Atunci când plângea, nu se putea șterge la ochi cu ambele mâini. Atunci când râdea cu poftă, nu se putea ține de burtă cu ambele mâini. Atunci când cădea, se lovea și mai tare la ambele mâini, de teamă să nu strice păpușa.
În colțul celălalt al locului de joacă era o altă fetiță.
Tot cu ochi căprui și la fel de curioși. N-avea o păpușă în brațe, dar avea un ghiozdănel pe care nu-l dădea jos și nu-l deschidea niciodată. De mult se uita fetița asta la cealaltă și se întreba de ce nu-și ia și ea un ghiozdănel. Că dacă tot are de cărat o păpușă urâtă, măcar să-i fie mai ușor. De mult se uita și fetița cu păpușa la ea și se întreba de ce nu dă ghiozdănelul jos.
Și uite așa, zilele treceau. Fetița cu păpușa continua să-și care păpușa, iar fetița cu ghiozdănel continua să se uite la ea fără să-și deschidă ghiozdănelul.
Până într-o zi când fetița cu păpușa a venit lângă fetița cu ghiozdănel. Era obosită să-și care păpușa. S-a așezat acolo și a dat drumul pentru câteva secunde păpușii.
Fetița cu ghiozdănel s-a uitat la ea și a zâmbit. Și-a dat și ea ghiozdănelul jos și l-a deschis. Fetița cu păpușa nu putea vedea ce-i ascuns acolo, căci fetița cu ghiozdănel îl ținea foarte aproape de ea ca și cum ar fi fost cel mai mare secret din viața ei.
Însă l-a deschis și a scos de acolo o coală de hârtie și a împăturit-o într-un avion de hârtie. S-au uitat una la alta, s-au luat de mână și au râs.
Au râs cu atâta poftă, au râs atât de bine, încât soarele strălucea mai tare, florile erau și mai parfumate, iar chicotelile lor au ajuns în cele mai întunecate locuri lăsând lumina caldă a soarelui să-și facă simțită prezența. Au râs până la lacrimi, până n-au mai avut aer. Nu mai conta. Pentru că păpușa era pe jos, iar ghiozdănelul întredeschis.
Și toate pentru că exista acel avion de hârtie.
Nu știm ce a urmat după, dar se spune că fetița cu păpușa a învățat să o lase mai des jos, iar fetița cu ghiozdănel a învățat să-l deschisă din ce în ce mai mult. Și nu și-au mai dat niciodată drumul la mână chiar și când nu erau acolo.
Să ne recitim cu bine! ✈️
