Retrospectiva medicală și științifică 2019

Dacă tot suntem la final de an, propun să trecem în revistă cum au fost cele 365 de zile în domeniul medical și nu numai.

Anul 2019 a fost un an foarte bun pentru știință. Am văzut prima imagine a unei găuri negre, medicii au vindecat cel de-al doilea pacient cu HIV/Sida din istorie. Două articole publicate în New England Journal of Medicine au arătat eficientă noul tratament pentru fibroză chistica.

imagine cu gaura neagra

2019 a fost și un an foarte bun în ceea ce privestea recunoașterea meritelor științifice.

Cei 3 mari câștigători ai premiului Nobel pentru Medicină în 2019 sunt Gregg Semenza  de la  Johns Hopkins University School of Medicine, William Kaelin de la  Dana-Farber Cancer Institute din Boston și Peter Ratcliffe de la Institutul Francis Crick din Londra. Descoperirile lor au la baza modul în care celulele simt nivelul de oxigen.

Semenza și Ratcliffe au ajuns la aceeași concluzie: toate celulele ”simt” scăderea nivelului de oxigen. De exemplu la altitudine, unde aerul este mai rarefiat, iar cantiatea de oxigen mai scăzută, organismul răspunde la această stare, numită hipoixie, prin creșterea producției de eritropoetină.

Eritropoetina este un hormon sintetizat de rinichi. Acesta crește producția de eritrocite (globule roșii), celulele care transporta oxigen, la nivelul măduvei osoase hematogene. Astefel, crește concentrației de oxigen la nivel celular.

Semenza a descoperit complexul proteic, HIF (hypoxia-inducible factor),  care activează genele responsabile de sinteză eritropoetinei și a altor proteine care ajută la adaptarea celulelor la hipoxie.

Peter Ratcliffe a descoperit că celulele sintetizează constant complexul proteic HIF, dar dacă concentrația oxigenului la nivel tisular este normală, aceste proteine sunt distruse.

Cam în același timp în care Ratcliffe a făcut constatarea, Kaelin, cercetător în domeniul cancerului, studia boală von Hippel-Lindau. Persoanele cu acesta boală fac frecvent cancer la nivelul pancreasului, rinichilor, glandelor suprarenale, precum și în sistemul nervos central. Uneori tumorile sistemului nervos produc eritropoietină, ceea ce indică faptul că celulele au un nivel scăzut de oxigen.

De asemnea, a descoperit că anumite complexe proteice VHL, declanșează distructie complexului HIF. Mecanismul molecular este mai complex. Îl voi sumariza în cele ce urmează. În condiții de normoxie, complexul HIF suferă o transformare biochimică (hidroxilare), iar complexul VHL inițiază distrugerea HIF.

Când nivelul de oxigen scade, HIF nu are grupuri hidroxil și VHL îl ignoră, permițând HIF să declanșeze producția de eritropoietină și alte proteine ​​necesare supraviețuirii în condiții de hipoxie.

În neoplazii apar mutații care inactivează VHL.

Astfel, crește nivelul HIF în celulele canceroase, are loc o sporire a metabolismului aerob. Totodată, se activeaza gene responsabile de creșterea vaselor de sânge în tumori, un proces numit angiogeneză.

Acest lucru este important în special în cancer, deoarece celulele canceroase cresc rapid și își epuizează aportul de oxigen. Tumorile pot crește până la aproximativ 1 milimetru fără a face noi vase de sânge. Oxigenul poate difuza doar la o jumătate de milimetru distanță de un capilar înainte că celulele să îl consume.

Descoperirile trio-ului au fost făcute în anii ’90. De multe ori este nevoie de zeci de ani până când Adunarea Nobel să acorde premiul. Așteaptă ”anul în care impactul complet al descoperirii a devenit evident”, potrivit regretatului Ralf Pettersson, fost președinte a Comitetului Nobel de selecție de la Institutul Karolinska.

castigatorii premiului nobel

Filosofia clinicilor Medici’s este repoziționarea medicinei în zona umană a performanței.

Am scris acest articol pentru că este important să fim la curent cu noutățile. Și mai cred că medicina înseamnă știința îmbinată cu partea umană, fapt foarte important pentru Clinicile Medici’s. Anul 2019 a fost un an plin pentru toată lumea. Printre cele mai frumoase proiecte pe care le-am avut aici, pe blog, este colaborarea Cronica de sănătate împreună cu Clinicile Medici’s din Timișoara pentru care sunt foarte recunoscătoare și care, sper eu, va continua și anul următor.

În fiecare zi învățăm ceva nou, iar lucrurile cele mai bune vin către cei care sunt deschiși și dornici să facă ceva. Performanța cere sacrificii, dar vine la pachet cu recompense care nu se măsoară în lucruri materiale. Ceea ce vă doresc și dumneavoastră.

Să ne recitim cu bine în noul an! 🙂