😮‍💨 Jurnal de endometrioză #1

Am endometrioză. Un diagnostic destul de vag pentru mine care a venit pe nepusă masă la un control ginecologic de rutină. Ca orice pantofar care se respectă și nu are pantofi frumoși, exact ca un medic care-i pacient, sunt foarte haos cu această informație.

A început cu dureri vagi și difuze în zona ovarelor. Mi-am zis că e normal, doar toată viața le-am avut atât la menstruație, cât și în afara ei. Anul trecut prin aprilie a fost rău de tot. Am zis că mor și credeam că e apendicită. N-a fost. Era doar un chist endometrial de câțiva centimetri care-mi dă bătăi de cap când îmi fac de cap.

Astăzi e o zi foarte proastă din acest punct de vedere.

De fapt a fost o săptămâna proastă pentru că am avut parte de mult stres. Oricât de relaxată încerc să fiu, viața pe care o trăiesc e foarte stresantă.

Și știu că eu sunt de vină, căci în ultimele săptămâni am neglijat acest aspect. Am mâncat aiurea, n-am mai mers la sport, am dormit prost. Aș vrea să dau vina pe eclipsa de lună și de soare, doar că nu-i așa. Iar acum sufăr.

Mă doare ovarul de-mi vine să îl smulg și să îl arunc pe geam. Am o stare proastă, mă simt low și în același timp sunt agitată. Încerc să mă reglez, însă acum sunt, dacă vrei, în criză. A început de ieri dimineață și preconizez că va dura câteva zile dacă reușesc să mă redresez.

Pe mine nu mă ajută niciun medicament. Mă ajută în schimb ceva cald pus pe zona respectivă. M-ar ajuta să fiu drăgălită și alintată acum, dar probabil e doar un moft egoist.

O să treacă, dar am vrut să scriu asta aici pentru că sigur nu sunt singura care trece prin astfel de stări din cauză de endometrioză.

Să încep acest soi de jurnal care habar n-am cum va continua. Nu sunt realmente pregătită să înfrunt acest lucru nici medicamentos, nici chirurgical. Cât am fost disciplinată, a funcționat perfect. Acum că sunt leneșă, trag ponoasele.

Dacă ai endometrioză, nu fă ca mine. Poate o să scriu mai multe pe subiect și din punct de vedere medical. Până atunci, poți citi mai multe aici. Dar fix în acest moment este foarte personal. Pe scurt, îmi vine să mă urc pe pereți.

Să ne recitim cu bine! 😮‍💨