📖 Jurnal nocturn de pandemie: dacă ai ști că e ultima dată

A trecut deja o lună de când suntem cu toții acasă. Germania și alte câteva țări europene iau în calcul ideea de a relaxa măsurile după Paștele catolic. Românii pleacă în vest la muncă. Românii sunt din ce în ce mai nervoși că stau în casă. Tuturor ne este frică de ce va urma.

În cameră e beznă, am geamul deschis pentru că afară e cald. În blocul de lângă la etajul doi stă o gașcă de tineri. Cred că sunt italieni. Au geamul rabatat. Râd zgomotos și povestesc. Mai devreme ascultau muzică și dansau. Vecina de sus le-a strigat de câteva ori să facă liniște.

Am fost pe zi la faramcie în centru. M-am întâlnit cu 3 persoane într-un drum de aproape 2 km dus-întors. Orașul e pustiu. Cred că fantomele dau petrecere în Piața Libertății. Soarele după-amiezii scălda poetic Catedrala și umbrea schelele de pe Operă. Nici porumbei nu mai sunt în centru. Orașul fantomă. L-am mai văzut atât de gol și de liniștit într-o dimineață acum mulți ani. Umblam brambura pe străzi în căutarea unui amic rătăcit. Era mult mai frig atunci.

Când se va termina? Întrebarea aceasta nu mi-a dat pace toată ziua. La un moment dat m-am simțit atât de singură. Nu-mi doream decât să-mi spun piretenele și să le chem la o cafea în oraș. Să povestim și să râdem așa cum o făceam mai demult. Nu m-ar fi deranjat nici o plimbare pe mal. Poate chiar o tură de jogging. Nu se poate.

😣 Îmi lipsesc toate aceste lucruri, chiar dacă nu îmi imaginam vreodată că îmi vor lipsi.

Uneori mă simt atât de singură și a nimănui. Alteori îmi place liniștea și savurez singurătatea. Sunt stări între care am oscilat în ultimele zile.

Nu am avut timp să mă plictisesc. Am frecat fiecare colțișor din casă, am făcut viziere și m-am uitat la Alias Grace, o mini serie Netflix. Uneori mă gândesc la cum va fi după. Speranța mea este că totul va fi mai molcom, mai calm. Prea o luasem toți razna. Prea voiam totul făcut încă de ieri.

Am redescoperit ce bine e să faci integrame și sudoku. Îmi e dor de munte. Și de mare, dar parcă mai tare de munte. Mă îngrozește că s-ar putea să fi avut deja ultimul stagiu din viața de student. Poate chiar și ultimul curs. Se vorbește despre examene online, poate chiar și licența prezentată virtual. Noroc cu tehnologia.

Însă dacă știam că e ultima dată…

Niciodată nu știi când e ultima dată. Tocmai de aceea ar trebui să trăiești prezentul. Să fii aici trup și suflet. Eu nu am fost mereu acolo. Nu pot să nu mă gândesc la asta. În timp ce învârt sute de gânduri pe secundă, timpul trece. Ar trebui să inspir adânc și să închid ochii.

Mâine va fi o nouă zi și va veni cu provocările ei. Le iau pe rând. Tu?