Poate că ”Omul potrivit, la momentul potrivit” vă sună a clișeu. Dar e un clișeu dat naibii. Personal, pe mine mă dezgustă, din simplul motiv că îmi pare atât de umflat de atâta dreptate. Zău că viața se bazează pe sincronizare și pe armonie. O sincronizare de care dăm dovadă fără ca măcar să ne străduim.

Pentru că lucrurile care trebuie să ni se întâmple ni se vor întâmpla. Unii m-ar numi și pe mine îngâmfată că sunt prea sigură de acest lucru. Însă chiar așa e, fie că ne place sau nu.

Poate că unii nu vor recunoaște sau poate că nu vor să vadă, dar suntem atât de liberi și în același timp atât de constrânși. E o antiteză permanentă, noi suntem un opus de idealuri, începând de la femeie la bărbat, de la inimă la minte, de la suflet la trup și de la lupta cu lumea și lupta cu sine.

Nici nu mai îmi bat capul să înțeleg lumea, vreau doar să trăiesc. Clipele sunt prea scurte, zilele parcă zboară, ocaziile ratate mi-au lăsat un gust amar, bucuriile îmi dau speranță și fiecare răsărit mi-a deschis ochii spre alt clișeu – Viața e multe prea frumoasă, pentru a nu fi trăită din plin!

(Aveți grijă însă cum vă trăiți viața – nu uitați de antiteze)