Fără noimă, cu gândurile în toate părţile, cu sufletul ferecat, rece ca gheața
Am ieşit afară sub cerul plin de stele şi am inspirat adânc. Aveam nevoie de o gură de aer atât de mare încât să-mi limpezesc gândurile. S-au întâmplat atât de multe în ultimul timp încât uneori îmi vine să-mi iau lumea în cap şi să plec. Şi totuşi parcă visez…
Dar nu voi pleca, pentru că pentru tot ce s-a întâmplat am luptat atâta timp. A fost o perioadă în care am săpat în piatră seacă şi am sperat să găsesc apă rece, de izvor. Şi am găsit. Dar nu era aşa cum mi-am imaginat. A fost un singur strop, nu a curs în şiroaie aşa cum credeam eu că va curge. Şi am tot săpat…
La un moment dat ceva mi-a spus că trebuie să sap un pic mai sus şi brusc a ieşit apă aşa cum vroiam eu.
Dar a fost nevoie să sacrific timp şi putere. De unde atâta putere să loveşti atâta timp piatra seacă? Nu ştiu, pir şi simplu o ai, altfel ajungi să mori de sete.
Acum privesc cerul înstelat. Uite! E o stea căzătoare…Ce să-mi doresc? Nu îmi mai doresc nimic material, am renunţat la astfel de dorinţe. Îmi voi dori iubire şi putere să merg mai departe, înţelepciune să aleg ceea ce e mai bun pentru mine şi multă răbdare.
Vreau să fiu acel tip de om care nu judecă şi care nu pune etichete.
Înainte de a face totuşi acest lucru, vreau să cunosc omul, să-l văd în mai multe ipostaze. Dar ce e de făcut dacă sunt dezamăgită de ceea ce descopăr?
Nu ştim niciodată ce ne rezervă viitorul. Nici peste un an, nici peste o lună, nici măcar peste un minut. Nu ştim peste cine dăm în drumul ăsta care nu avem nici cea mai mică idee unde duce. Problema noastră, a oamenilor, este că gândim prea mult şi simţim mai puţin.
Dacă reuşim să îndepărtăm această slăbiciune a noastră, vom fi probabil, mult mai fericiţi şi vom trăi cu adevărat, pentru că viaţa înseamnă mult mai mult decât ştiinţă, cărţi, gramatică sau oricare alt lucru concret.
Viaţa sunt visele noastre, dorinţele, greşelile pe care le facem, sunt toate acele sentimente confuze, toate acele cuvinte rostite fără noimă într-o seară de vară. Am încetat să mai gândesc lucrurile abstracte pe termen lung. Nu se merită să plănuim viitorul şi nici să ne atârnăm de trecut, pentru că uităm să trăim prezentul, iar pe urmă vom regreta…
Dar ce fac dacă vreau să mă trezesc din acest vis în care am fost prinsă lucid. Visez lucid şi vreau să mă trezesc…
Âme d'encre
Hei! Îți urmăresc de ceva timp blogul, doar că sunt genul de persoană care cu greu își face curaj să comenteze.
Mi-a păcut mult postarea aceasta, ai surprins lucruri esențiale.
”Dar ce e de făcut dacă sunt dezamăgită de ceea ce descopăr?” – bineînțeles că adesea putem fi dezamăgiți atunci când cunoaștem diverși oameni. Nimeni nu e perfect până la urmă, plus că unii uită să mai aibă grijă și de sufletele lor, așa cum ai punctat și tu. Totuși, eu sunt de părere că e imposibil să fim dezamăgiți de acei oameni care sunt pur și simplu angelici. Eu am tendința să împart oamenii în două categorii: în oameni și Oameni 🙂 Poate că Oamenii sunt mai puțini. Cred că, de teamă, poate, și-au ascuns sufletele de ochii celorlalți. E greu să câștigi încrederea unui Om, ba mai mult: e greu să găsești un adevărat Om! Ei încă nu au dispărut, vor exista mereu.
Într-adevăr, gândim (uneori) în exces și uităm să mai și simțim. Puțini reușesc să găsească echilibrul minte-suflet. Unii uită, de fapt, că au un suflet.
Am scris o groază, sper că n-am fost obositoare :”>
teodora
Hello!
Mă bucur că ai comentat și chiar îmi place că e așa lung. Sincer îmi plac foarte mult oamenii care își spun părerea. Îți mulțumesc că ai făcut-o și sper că o mai vei face 😀
Cât despre ceea ce scriu, sunt lucruri din suflet și uneori din minte. Cert este că toate sunt trecute prin filtrul gândului meu zgomotos.
Îți doresc o seară frumoasă și numai bine! 🙂