Lexie, câinele meu minune, mor de dragul ei

Au existat multe momente în care m-am întrebat ce este iubirea, însă niciodată (până ieri) nu am văzut că răspunsul se află chiar lângă mine. Am avut nevoie de mai bine de un an și jumătate să înțeleg cât de mult mă iubește Lexie. Cumva știam acest lucru, însă ieri am înțeles cu adevărat.

Ea dormea pe iarbă, iar eu făceam ordine în bucătărie. Aș fi vrut să o las în casă, dar având în vedere noroaiele de afară, nu era o opțiune. M-am dus în cămară să pun o tigaie la loc și am privit pe gemulețul de acolo spre ea. Bineînțeles că m-a simțit, s-a trezit și a încercat să escaladeze peretele ca să ajungă ma mine. Nu o mai vedeam, dar îi auzeam ghearele. O auzeam cum încerca să învingă gravitația sau să dărâme peretele ca să ajungă la mine. Cred că ar fi în stare să vină după mine oriunde m-aș duce. Și atunci m-a lovit… asta da iubire.

Când mergem la plimbare – destul de rar în ultimul timp – și cumva mă ascund pe undeva, Lexie e disperată că nu mă mai are în câmpul vizual și mă caută de nebună. Știe că nu aș părăsi-o cu adevărat.

Nu-mi vine să cred cu câtă răbdare și calm mă așteaptă Lexie în fiecare zi.

Câtă bucurie când mă vede și chiar dacă o dezamăgesc și nu ieșim la plimbare, ea tot mă caută. La geam, ea ușă. Mă caută să mă pupe. Da, ne și certăm. Mă ceartă mai ales când lipsesc mult de acasă și mă ceartă dacă ea consideră că plimbarea a fost prea scurtă. Eu nu pot să o cert pentru că nu mă bagă în seamă.

Nici nu știu cât de mult mă iubește. Nu-mi pot imagina și nu pot înțelege. Aș vrea să o fac, însă cred că petrec multe prea puțin timp cu ea ca să înțeleg. Cred că dacă aș sta mai mult cu ea, ea mi-ar fi ca un medicament. Cred. Într-un fel mi-e și teamă să încerc să stau mai mult cu ea. Mi-e inima ca un ghem când vorbesc despre ea sau cu ea. Mor de dragul ei.

Dacă aș fi citit rândurile mele înainte ca Lexie să fie în viața mea, aș fi zis că-s o obsedată. Așa că nu mă supăr dacă veți gândi asta despre mine, cei care nu înțelegeți, cei care nu aveți un câine. Cu pisicile nu știu cum e, pentru că ele fug de mine – de obicei.

Pssst, Lexie are și cont de Instagram 😀