🔏 De ce scriu și principiul după care mă ghidez

Sunt aproape 9 ani de când scriu pe public. Am început pe când eram o adolescentă confuză și am transformat acest blog într-un loc personal unde am adunat gânduri, sentimente și perspective despre lume și viață. Blogul mi-a fost alături și atunci când nu am scris. M-a adus aproape de oameni care au rezonat cu mine și m-a îndepărtat de cei care nu cred în ideile în care cred și eu.

Citeam zilele trecut articolul Dianei Cosmin – finesociety.ro în care povestea despre regulile ei în calitate de creator de conținut. Am rezonat 100% cu ceea ce spune și gândește. Am recunoscut și greșeli pe care le-am făcut eu de-a lungul timpului. Din fericire, pot să le accept, să le rumeg și să integrez în noua mea ordine. Căci dacă ar fi să vorbim despre greșeli în general, nu cred că este nimeni în măsură să judece.

Când am început să scriu, am făcut-o pentru mine. Între timp vreau ca informațiile pe care le aduc aici pe blog să fie utile. Vorba Dianei, vreau ca oamenii când ies de aici să plece cu ceva, să simtă că nu și-au irosit timpul. Uneori, articolele pe care le scriu sunt gânduri care îmi trec prin minte, care mă frământă. Nu de puține ori am primit mesaje în care primeam confirmarea că gândurile mele sunt și gândurile lor puse în cuvinte.

Scriu pentru că mă eliberează și mă ajută să înțeleg încă dinainte să știu că scrisul este forma prin care mă exprim cel mai ușor

Am văzut cu ceva timp în urmă filmul animat Balerina de pe Netflix. Este vorba despre doi copii de la un orfelinat din Franța care evadează pentru a-și îndeplini visurile. Nu este un film doar pentru copii. Are înțelesuri mult mai profunde dacă ai răbdare să rumegi ceea ce vezi.

Ce m-a frapat pe mine la poveste este o scenă aproape de final. Nu intru prea mult în detalii de context. Coregraful le întreabă cele două fetițe de ce dansează. ”Fetița rea” răspunde că o obligă de fapt mama ei, iar personajul principal spune că ea dansează de când e mică, de când mama ei o ținea în brațe și dansa cu ea. Că e singurul lucru pe care știe să îl facă și că baletul face parte din viața ei.

Scrisul face parte din viața mea

Lucrurile s-au așezat în așa fel încât am ajuns să studiez medicina, iar acum sunt medic rezident. Nu am ajuns jurnalist așa cum visam în liceu. Am scris un articol aici despre aceste gânduri. În continuare cred că scrisul este refugiul meu și felul în care îmi pot expune cel mai bine ideile.

Iubesc ceea ce fac ca medic. Îmi place să am grijă de oameni și să încerc cât pot de mult să le alin suferința. Uneori îmi este greu. Mă încarc cu emoțiile lor și nu de puține dăți m-a durut și pe mine durerea lor. Poate că nu e sănătos pentru mine și poate că în timp voi învăța să mă detașez mai ușor.

Dar am văzut suferință, am văzut moarte și am văzut cât de neajutorați pot fi oamenii. Noi, ca medici, nu ar trebui să tratăm doar trupul, ci să încercăm cât putem de mult să alinăm și sufletul, poate chiar spiritul. Aceasta este credința mea.

Încerc să aduc subiecte care exitind acest principiu după care mă ghidez

Am abordat aici pe blog diverse teme. Am început cu Cronica de Sănătate, iar acum am început să scriu mai mult despre sănătatea psihicului. Nu pot face acest lucru la patul pacientului. Acolo nu e loc de teorii și povești. În schimb, pot face asta aici. Pot aduce informații pe care le consider relevante și poate nu atât de atrăgătoare, însă foarte utile.

Așa cum ziceam aici, am început să citesc și să mă preocupe psihologia. Aristotel spunea că sufletul este miezul, esența unei ființe umane. Creștinismul susține că te naști cu sufletul și primești spiritul în momentul botezului. Nu îmi este clar cine are dreptate sau dacă există un adevăr suprem. Neuroștiința susține că psihicul, conștința de sine este chiar sufletul. Discuții și controverse vor exista întotdeauna pe acest subiect.

Cert este că oamenii suferă și au nevoie să își aline durerea

Aici îmi doresc să intervin. Aș vrea să pot alina durerea. Din păcate, acest proces este individual. În cel mai bun caz, pot doar să ajut prin îndrumare. Nu simt că sunt în acel punct, dar nu mă opresc din învățat. Și nici din scris.

Voi continua să aduc aici lucruri utile, de valoare zic eu. Ce nu am procesat prin propriu-mi filtru, nu pot reda în cuvinte.

Cred că avem nevoie cu toții să vorbim despre psihic, suflet, spirit, poate chiar și moarte. Sunt subiecte grele, dar care merită explorate. Avem nevoie să învățăm să fim mai blânzi, mai calzi și mai empatici în primul rând cu noi înșine. Într-un fel suntem datori să înțelegem cine suntem și de unde venim.

Să ne recitim cu bine! 🌺