Știai că în primii 1-2 ani de viață copiem inconștient lumea interioară a părinților? Aici se adaugă și lumea interioară a celor cu care petrecem cel mai mult timp? Nu degeaba spunem despre copii că sunt ca niște bureți și absorb tot ce văd, ce aud și ce simt cei din jurul lor și cum se raportează aceștia la realitate. Însă unde se duc aceste amintiri? Rămân ele stocate undeva? Ne modelează acestea viața emoțională și psihicul?

Mi-am pus aceste întrebări odată ce am început să citesc psihologie. Știu, sunt medic rezident cardiolog. Oare de ce îmi pun asemenea probleme? Nu ar trebui să mă preocupe doar inima?

Adevărul este că medicina modernă abia acum începe să descopere cu dovezi incontestabile cât de strâns sunt legate psihicul de fizic. Medicii clinicieni tratează fizicul, pe când psihoterapeuții mintea. Există din ce în ce mai multe dovezi că gândurile și stările psihice pot influența real boala. Este un domeniu complex, pe care omenirea încă îl tatonează.

Sunt foarte multe lucruri pe care nu le știm cu adevărat despre corpul uman. Și poate cel mai misterios organ dintre toate este creierul.

Sigmund Freud, considerat părintele psihanalizei, a deschis acum mai bine de un secol ușile inconștientului. În cei peste 100 de ani de studiul, omul nu a înțeles pe deplin și necontestat dacă și cum influențează gândurile corpul.

Ce se întâmplă în mintea ta?

Te-ai întrebat vreodată de ce relația ta de cuplu s-a deteriorat? Ori de ce ai o relație dificilă cu copii/părinții tăi? De ce te simți singur? Sau de ce te simți singur când ești înconjurat de oameni? Oare de ce ai conflicte la locul de muncă, iar colegul tău de birou nu? De ce nu te simți bine în corpul tău? De ce ești mereu trist? De unde se naște neliniștea și durerea, teama și senzația de neputință?

Sunt câteva întrebări care mi-au trecut prin minte acum câțiva ani. Aveam abia 20 de ani, însă mă preocupau aceste lucruri intens. Cumva mintea mea nu reușea să se adapteze la realitate. Credeam că sunt în căutarea fericii, însă căutam de fapt să fac pace eu cu mine.

De unde au plecat aceste neliniști?

Cu fiecare întrebare pe care mi-o punem, se nășteau mai multe și mai multe. Am încercat să mă refugiez în muncă și să îngrop aceste gânduri. Doar că mintea mea avea nevoie de răspunsuri. Vedeam că ceva nu este în regulă și voiam să fiu bine.

Așa că am început să sap. Mai întâi am căutat articole pe internet, apoi am început să citesc. M-am sfătuit cu prieteni și am căutat ajutorul unui psihoterapeut. Am înțeles că toate întrebările mele era încercarea psihicului meu de a se vindeca. Aveam o rană adâncă de care nu aveam habar că există.

Am fost mereu un copil fericit, cu o copilărie bogată în momente frumoase și amintiri calde alături de cei dragi. Am o familie extraordinară și prieteni de nădejde. Și atunci de unde aceste întrebări?

Aveam repede să înțeleg cât de complexă sunt. Și de fapt, cât de complex este creierul meu. Cât de complex este organismul și omul în general. De atunci a început procesul unei vindecării mele. Sună complicat și abstract. Am avut victorii, dar și multe înfrângeri în lupta cu mine. Nu este ceva pe care să îl poți controla la nivel conștient. Ajută în schimbi să înțelegi cum funcționează și ce se întâmplă. Îți dai seama de nevoile pe care le ai și cum să le completezi. Însă este nevoie de timp. Timp cu tine și pentru tine.

Am început să realizez că am o problemă cu persoana mea, în momentul în care am înețeles că nu pot fi singură cu mine.

Erau zile în care nu aveam școală, nu aveam nimic de făcut și rămâneam singură acasă. Nu suportam gândul. Preferam să merg în oraș sau să vorbesc constant la telefon.

Mult mai târziu am înțeles acest lucru. Am și scris atunci un articol pe tema intimității. Mă simțeam inutilă când nu aveam ceva de făcut. Simțeam că îmi bat joc de timpul meu și în același timp eram extenuată. Fizic, psihic, emoțional.

Și așa, de nicărieri, în timp ce vorbeam cu psihoterapeutul meu, mi-am dat seama cât de multă presiune pun pe mine. Am scris și despre acest lucru într-un articol pe care îl poți citi aici. Tot stresul din mintea mea se transformase fizic în boală. Mintea mea suferea, deci suferea și corpul.

Nu conta că viața mea era bună, că aveam tot ce îmi trebuie. Mă iubeau toți oamenii pe care-i iubeam și eu. Aveam familia și prietenii alături. Totul părea în regulă. Și atunci, de ce în mintea mea totul era un stres? Un chin?

Ce se întâmplă în mintea ta?

Mama mi-a adresat această întrebare. Nu știu, i-am răspuns. Dar am început să caut. Și să citesc mai mult și să înțeleg, dar să realizez cât de puține lucruri știu de fapt.

Încă nu am toate răspunsurile și probabil că nu le voi avea niciodată pe toate. Însă de când a început să mă preocupe acest domeniu, mă uit la oameni cu alți ochi. Sunt mai blândă cu ei, mai înțelegătoare și pot să empatizez mai ușor. Acum știu că în spatele unei furii refulate, se află prea multe sentimente de nesiguranță și incertitudine. Înțeleg că subminarea statutului unei persoane provoacă reacții negative. Știu că lipsa familiarității trezește frici greu de controlat.

Cred că oamenii ar fi puțin mai buni unii cu alții dacă ar fi curioși să înțeleagă puțină psihologie. În primul rând, ar începe să își pună întrebări despre ei însuși, ar căuta să își vindece rănile, durerile. Ar vedea lumea dintr-o altă perspectivă. Ar avea curajul să se privescă în oglindă și să se vadă așa cum sunt.

De unde încep să înțeleg ce e în mintea mea?

Cred că nu există o rețetă a descoperirii de sine. Pe mine m-a ajutat să o iau rațional, cu știință, neuroștiință și psihologie. M-au ajutat orele de terapie și apoi discuțiile cu oamenii care înțeleg. În căutarea mea am descoperit și podcastul Mind Arhitect by Paul Olteanu – aici link către site, dar se poate asculta pe orice platformă de streaming. Pe mine m-a ajutat mult. A tradus, dacă vrei, multe din lucrurile pe care le citisem în termeni de specialitate.

Voi mai insista pe acest subiect. Cred că avem nevoie cu toții să vorbim mai mult despre corp, minte și suflet. Merităm să ne înțelegem, să ne cunoștem și să ne reparăm. Viața este frumoasă și toți avem nevoie și merităm să fim liniștiți și împăcați cu noi înșine.

Să ne recitim cu bine! 🌺