E numai a ta…
Şi ai stat şi ai aşteptat…
Şi uite aşa o vezi într-o zi cu un domn la braţ şi îţi aminteşti că voiai să-i spui ceva. Rămâi cu gura căscată şi nu îţi vine a crede că ai uitat. Îţi simţi inima rănită şi brusc te-ai trezit dintr-o amorţeală pe care nu ai simţit-o, decât acum când te-ai trezit din ea.
Şi ţi se taie răsuflarea. Realizezi cât de idiot ai fost. Nu pentru că nu i-ai spus, ci pentru că ai crezut că o iubeşti.
Aceea femeie frumoasă, pe care o conduceai de obicei acasă de la seviciu şi pe care sperai într-o zi să o cucereşti.
Nu, nu era iubirea vieţii tale, era obsesia vieţii tale…
Felul în care îşi întorcea şuviţa de păr între degete, buzele roşii, părul lung şi trupul zvelt. Doamne, îţi doreai să o ai şi acum e a altuia, iar tu eşti dezamăgit pentru că nu ai făcut nimic…
Şi te loveşte un gând – nu era de nasul tău, adică tu nu erai de nasul ei. Nici nu aveai cum – ea aşa stilată şi tu… un biet bărbat fără viaţă.
Inspiri adânc pentru a-ţi curăţa mintea şi pentru a alunga zgomotele ce nu-ţi dau pace. Îţi dai seama de un lucru. Aceea femeie sofisticată pe care o vrei numai pentru tine este o iluzie. Întorci capul în dreapta ta şi o vezi pe femeia care ţi-a fost mereu alături, cea care te-a iubit chiar şi când ai ignortat-o.
Cea care a avut încredere oarbă în tine, cea care a făcut lucuri pe care alţii nu le-ar fi făcut pentru tine.
Cea care ţi-a adus mâncarea preferată atunci când ai aflat că ai picat examenul, deşi era o străină pe atunci. Cea care te-a încurajat când te credeai un ratat total. Cea care te-a iubit necondiţionat şi te va iubi, pentru că aşa este femeia ta. Gândeşte complicat, poate are gura prea mare, este obsedată de detalii, te ceartă pe lucruri mărunte şi cu toate acestea te iubeşte din tot sufletul tău….
Iubeşte-o şi tu la rândul tău, arată-i acest lucru prin gesturi mici, care vin din suflet şi vei fi cel mai iubit dintre pământeni!
Ai aştepta momentul ideal ca să-i spui. Şi când în sfârşit ai prins momentul, ţi-ai înghiţit cuvintele şi ai amuţit. Ai privit înainte cu un puternic optimism şi ai sperat că într-o zi îţi vei găsi curajul să vorbeşti.
Văzându-ţi de treaba ta, intrând într-o rutină letală. Şi ai uitat că trebuia să prinzi curaj. Ai trecut prin multe alte încercări, ai fost pus în fel de fel de situaţii penibile sau mai puţin penibile, situaţii pe care tu trebuia să le aplanezi şi ai supraviţuit. Dar ai uitat complet de ceea ce îţi doreai…
