Cât de norocoasă sunt
Mă gândeam zilele acestea cât de norocoasă sunt.
Nu numai eu, ci și multe alte persoane pe care le cunosc și care se plâng mereu că doar cu ei are ghinionul contract. Ei bine, poate că-i așa sau nu, cine sunt eu să-i conving că viața asta-i construită ca o balanță, dar pot să îi contrazic și să le spun plângăcioșilor că totul depinde de unghiul din care privești.
Pornim de la premisă că toată lumea are probleme. Mai mici, mai mari, vizibile sau poate chiar ascunse, însă le are. În cele mai multe cazuri (statistică proprie), oamenii cu problemele cele mai mari, se plâng cel mai puțin, pentru că n-au timp. Se preocupă să le rezolve, în loc să se văicărească.
Și eu mă văicăresc uneori, mai ales atunci când sunt foarte obosită și orice nimic mi se pare un munte. Mă străduiesc pe cât pot să nu fac acest lucru și să-mi car singură povara, pentru că la fel ca și mine, oricine-și are de cărat povara singur.
De cele mai multe ori, oamenii loviți de ghinion sau de o soartă mai ambiguu sunt cei mai optimiști și mai deschiși.
Nu știu cum, însă oamenii găsesc resurse și putere să meargă mai departe și să treacă într-un fel sau altul peste anumite hopuri în viață.
Eu mă simt norocoasă și lumea zice că-s optimistă. În sinea mea, de fapt, sunt destul de prăpăstioasă și negativistă. Mereu pun răul pe primul loc, varianta cea mai rea. De exemplu, înainte să plec la drum mă gândesc cum ar fi dacă, prin eu știu ce conjunctură, pică un meteorit fix pe mașina mea. Oare ce-ar face lumea dacă eu n-aș mai fi și tot felul de astfel de prostii. Stau, cuget, apoi îmi dau două palme. Nu pot gândi așa, nu vreau să gândesc așa.
Când am zeci de mii de gânduri pe secundă, fiecare începând cu ”de ce…?” îmi vine să-o iau la fugă. Uneori e sufocant să fiu eu și cu mine, dar uneori-i așa bine.
Noroc că m-a învățat cineva cum să-mi fac capul să tacă, atunci când nu-i cazul să gândească. Un băiat cu ochi albaștri mi-a zis să spun ”șșșșș…” gândurilor atunci când o iau razna și să-mi amintesc cât de norocoasă sunt să am tot ce-mi trebuie, să am oameni în jurul meu care mă iubesc și să am șansa să fac cam ce vreau cu viața mea. Ce-mi trebuie mai mult?
Vă zic eu: un pic mai multă minte 😀
