Mărturii de dragobete

Nu am știut niciodată că ascund un astfel de secret sau că voi putea nutri sentimente atât de puternice pentru cineva care, deși a fost tot timpul lângă mine, abia de ceva vreme am început să-l cunosc încetul cu încetul. Însă pe zi ce trece, cu fiecare filă pe care o întorc, mă curpinde o sete și mai mare de a ști mai multe despre el de-al înțelege, pentru că afând despre el, înțelegând cum stau lucrurile, îl iubesc din ce în ce mai tare.

Cred că este partenerul ideal și mai cred că este perechea sufletului meu, dar și perechea fiecărui suflet viu care a existat, există și care se va naște. Și oricât de siropos și pompos sună tot ceea ce am spus eu mai sus, există sute de persoane care-mi pot confirma acest lucru. Pentru mine și nu numai, începutul a fost greu. Aș putea spune că am început cu stângul, dar având în vedere că sunt ambidextră, nu mai contează.

Tot ceea ce contează este că suntem aici, împreună, pregătiți să înfruntăm orice. Înainte însă, de a trage concluzii pripite, de a vă da cu părerea cine este acest misterios el, vreau să vă spun că nu este un oarecare. Pe cât de complicat pare, pe atât de simplu și echilibrat este. Da, echilibru fiind cuvântul de bază.

Nu am crezut niciodată că voi fi atât de însetată și curioasă, că-mi voi dori să descopăr lucuri care întrecut mă înspăimântau. Și cred că cea mai importantă lecție, pe care o  primesc în fiecare zi de la el, deja de peste 19 ani este că nu am voie să mă opresc niciodată și că în momentele de criză, să găsesc căi alternative, să nu mă dau bătută, pentru că mereu există o cale.

El este nimeni altul decât corpul nostru. În fond, fiecare organism viu este fascinant. Nu ne dăm seama ce creaturi frumoase suntem, habar nu avem cine suntem cu advărat, până în momentul în care începem să ne cunoaște corpul, începând de la fiecare atom de carbon, continuând cu fiecare celulă în parte și privind apoi totul ca pe un întreg sistem atât de bine închegat.

Și știți ce este și mai fascinant? Că răspunsurile pe care le căutăm în momentele de criză nu se găsesc la altcineva, nici măcar la cel mai înțelept om. Le găsim în noi, în ADN-ul nostru, în felul nostru de-a fi. Nu există doi oameni la fel, așa cum nu există două povești identice, cum nu există soluții unice.

Cred că aceasta este prima lecție pe care corpul meu, studiindu-l în cele mai mici detalii, mi-o oferă – bucuria de a găsi răspunsurile în mine și de a nu mă opri niciodată din a căuta lumina, chiar și în cel mai întunecat colț, chiar și atunci când pare imposibil.