Mie nu-mi ajung 24 de ore

Habar nu am cum se încadrează alții în cele 24 de ore pe care o zi ni le pune la dispoziție, însă eu nu pot. Mie nu-mi ajung 24 de ore pentru a face tot ceea ce vreau să fac.  Încep să am din nou perioada aia în care urăsc somnul, pentru că am impresia că numai mă încurcă. Parcă mai scrisesem despre asta, dar nu-mi aduc aminte unde sau în ce context.

În fine…

Am două soluții clare, deloc realizabile, despre cum aș putea lungi timpul pentru mine. Dar le am. Și pun pariu că nici atunci nu aș face față:

Să mă pot clona peste zi, iar seara să redevin una singură – vă dați seama de câte m-aș putea ocupa în același timp? Aș apuca să scriu mai des pe blog, să învăț constant și să merg la evenimente. Toate în aceeași clipă, cu același creier și cu același suflet. Iar seara, când m-aș pune în pat să dorm, pentru că somnul nu ar mai fi o problemă, aș zâmbi și aș fi fericită de câte am reușit să realizez.

Să mă transform într-un vampir nemuritor – da, ca Edward Cullen din Twilight, să strălucesc în lumina soarelui, să știu să cânt la pian (btw știam cândva) orice melodie, să apuc să citesc toate cărțile din lume și să mai și fac toate cele ce le-am spus mai sus.

Dar cum nici una din astea nu-s posibile, încerc să înot prin oceanul meu de ”to do list”-uri și să îmi împart timpul corespunzător.

Am mari emoții pentru mâine. Dar mari de tot! În rest, toate bune. 😛