Când simt că vreau să mă deconectez de la realitatea care mă înconjoară fac curăţenie. Mă izolez de oamenii reci şi meschini din jurul meu, de gândurile haotice, temeri şi de singurătate.

Iar cu cât locul este mai dezordonat şi mai prăfuit, cu atât mai multă satisfcaţie simt făcându-l lună şi bec. Da, sună ciudat – dar făcând curăţenie mă dezbrac de haina pesimismului pentru a îmbrăţişa din nou pe cea a optimismului.

Azi fac curățenie. De ce?

Pentru că văd rodul muncii mele, pentru că văd cum lucrurile pe care le curăţ devin zâmbitoare şi fericite, pentru că reuşesc să dau locului respectiv o rază de optimism şi îl fac să lucească. Nu simt cum trece timpul, dar cumva mă transpun într-un univers paralel unde creierul meu nu mai gândeşte, sufletul i-a o pauză de la şi se odihneşte.

Recunosc că nu fac acest lucru prea des, dar după ce termin de fiecare dată sunt extenuată, dar bucuroasă pentru că ştiu că în aceea noapte voi dormi adânc, fără să visez – nici vise frumoase, nici coşmaruri. Ştiu că voi uita de tot răul pe care-l simt în mine datorită tuturor oamenilor care m-au dezamăgit, tuturor lucrurilor care nu merg mine şi datorită tuturor energiilor negative pe care le-am acumulat. Ştiu că mă voi trezi mâine, voi uita de ziua de azi şi voi avea forţe proaspete să o iau de la capăt şi să repar ceea ce am stricat, să lustruiesc ceea ce am de lustruit. Toată această dezordine pe care o transform în ordine şi toate grămăjoarele de praf pe care le curăţ îmi dau încredere să merg mai departe. Pentru că la fel cum rămân lucrurile de curate şi de lucioase în urma curăţeniei, aşa mi-ar plăcea să lucească şi oamenii din jurul meu, şi fiecare alt lucru pe care-l fac şi aşa mi-ar plăcea să lucesc şi eu.

Mereu am spus că sunt complicată, iar ziua de azi mi-a demonstrat încă odată această afirmaţie despre mine. Nu sunt dificilă, doar complicată.

LinkedIn