Ancoră pentru realitate, pentru vise și pentru noi înșine

Experiențele din ultimul timp m-au învățat că în viață există perioade rele și perioade bune. Am învățat că nu te poți bucura de cele bune, dacă nu există tristețe. Acele momente care îți lasă un gust amar în gură. Oamenii care sunt în viața noastră ne învață mai multe decât ne dăm seama.

Ne învață să zâmbim atunci când avem lacrimi în ochi. Să ne adunăm atunci când ne simțim la pământ, să visăm frumos, să citim în stele, să alergăm după lucrurile pe care ni le dorim. Ne învață să iertăm atunci când suntem supărați. Ori când ne dau o palmă, ne învață să avem grijă de noi. Ne învață să fim mai buni.

Chiar dacă la încept nu-i înțelegem, chiar dacă ei de fapt nu ne vor binele, învățăm să fim mai puternici și ne trezesc la o realitate mult prea crudă.

Dar pentru a supraviețui trebuie să învățăm să visăm. Iar dacă avem aceea persoană specială, care să ne învețe să zâmbim chiar și atunci când avem lacrimi în ochi, să ne facă să realizăm cât de speciali suntem, ne putem considera cu adevărat norocoși.

Putem zbura și singuri, dar este mult mai ușor și mult mai de durată dacă o facem alături de cineva.

Gândind pozitiv, zâmbind, vom trece mai ușor peste toate. Bune sau rele. Cât despre compromisuri – avem nevoie să le facem pentru a ajunge la un numitor comun cu cei din jur, pentru a-i păstra în viața noastră. Pentru că nimeni nu e cusut de noi pe vecie. E nevoie de un efort comun pentru a fi împreună cu cineva. Fie el partener de viață, prieten, frate, poate chiar dușman…

Oamenii din viața noastră sunt ancoră pentru realitate, pentru vise și pentru noi înșine.

Acest articol conține un link afiliat către un partener al acestui blog. Dacă decizi să comanzi produsul, o parte din suma acestuia se va întoarce la autorul acestui blog. Tu nu vei plăti nimic în plus.