Caută-mă-n mare

Oare dacă marea ar vorbi, ce mi-ar spune?

Probabil mi-ar spune să fiu liberă, să fiu aşa cum sunt. Să nu mă aplec în faţa oamenilor care nu dau doi bani şi cu toate acestea să-i iubesc pentru că iubirea mea îi face meritoși. Mi-ar spune să iubesc aşa cum vreau şi pe cine inima mea alege. Mi-ar spune să nu mă irosesc şi mi-ar dat un suflu de inspiraţie. Ca să mă adun. Ca să mă găsesc.

Probabil că mi-ar spune să nu uit cine sunt.

De unde am plecat. Şi cât mi-a luat să ajung unde sunt. Mi-ar spune că sunt frumoasă, numai dacă sunt unică. M-ar îmbrăţişa din cuvinte dacă mi-ar fi greu să accept realitatea şi mi-ar oferi un strop din apa ei să-mi spăl lacrimile, să-mi spăl greşelile pentru a învăţa din ele.

Dar marea nu vorbeşte. Ea lasă cuvintele să curgă. Suspină doar şi îşi varsă furia în valuri violente. Urăşte să fie controlată. Nu se apleacă în faţa oamenilor, ne dă doar impresia că o face. Ne îmbrăţişează. Ne spală. Ne spune ceea ce nu vrem să auzim. Arată ceea ce nu vrem să vedem şi ne face să simţim tot ceea ce nu putem în freamătul realităţii.

Într-o zi am să fug în mare. Caută-mă-n mare şi poate mă vei găsi.