Ultimul retuș în baia liceului, unde lumina este oricum prea proastă. Altă opţiune însă, nu aveam. Mă gândeam la cât de groaznic arăt, oricum după o zi cu şapte ore de curs şi câte cinci minute de pauză între ele.

Mi-am închis nasturii paltonului meu preferat – maro cu o floricică neagră pe piet şi nasturii vintage. În holurile încă liniştite, cizmele ciocolatii străpungeau tăcerea macabră şi îmi dădeau de gol nerăbdarea, neliniştea şi un oarecare entuziasm.

Era frig afară – deşi mijloc de martie. Norii plumburii pluteau deasupra oraşului, dar nu avea să plouă sau să ningă. Nu făcusem mai multe de o sută de paşi şi deja îmi tremurau toate încheieturile. Însă nici acum nu sunt sigură dacă era din cauza frigului sau a – emoţiilor.

Cu toate că ştiam cu cine aveam să am de a face – şi nu era vreun Super Playboy, îmi doream atât de mult să-l văd pentru că aşteptasem mai bine de o lună pentru aceea întâlnire.

Îl cunoscusem într-o zi şi mai geroasă, printr-o prietenă comună.

După o noapte lungă de petrecere şi vreo trei ore de somn, Mădă m-a bâzâit să ne plimbăm cu… EL. L-am văzut, dar nu mi s-a părut ceva ieşit din comun, oricum el o plăcea pe ea, iar eu mă simţeam în plus. A fost o plimbare mult prea lungă, dar nimeni nu avea să ştie ce se va întâmpla.

Poate că un lucru paradoxal este că atunci când l-am cunoscut, eram în una din cele mai proaste variante ale mele. Nedormită, înfofolită, ciufulită, aiurea îmbrăcată şi cu o stare de spirit jalnică. Şi în ciuda acestor lucruri şi datorită prietenei noastre, am început să vorbim. Pe Facebook.

Mit sau nu, prima întâlnire o fixasem cu două săptămâni după aceea, însă EL m-a lăsat baltă – dintr-un motiv întemeiat, desigur, răcise cumplit (simţiţi vă rog ironia – pentru că aşa mă simţeam eu atunci, însă chiar aşa a fost – lucru pe care eu nu-l credeam).

În fine, cu surliţe şi trâmbiţe, prin whatsapp şi datorită meciului Stelei şi a pariului meu stupid pe care l-am câştigat (că va da Steaua gol), EL m-a scos la suc.

Dar bineînţeles, a fost doar un pretext. Destul de bun de a mă convinge să ies cu el. Oricum eram în căutare de anturaj şi mi-am spus de ce nu.

Revenim la prezentul primei întâlniri – după câteva minute de aşteptare (i-a luat ceva să găsească loc de parcare), ne-am întâlnit la colţul “nostru” şi am pornit spre un loc ceva mai cald. Patru ore am stat şi nu m-am plictisit nici o clipă.

Am făcut cu EL înconjurul lumii, am povestit de facultăţi, de cărţi, de prieteni şi mă simţeam atât de bine vorbindu-i. Galant, domnişorul meu m-a dus acasă şi eram entuziasmată, poate mult prea mult. Mă aşteptam ca totul să fie roz, să devenim un cuplu, aşteptam cu nerăbdare următoarea întâlnire – care avea să se lase aşteptată – trei luni!

Trei luni în care am tot vorbit virtual şi ne-am văzut în treacăt prin zonă.

Nu de alta, însă el se cuplase cu una, iar eu nu puteam să renunţ la gândul că nu va fi al meu. Şi uite aşa, am dobândit super-puteri, cum ar fi răbdare şi toleranţă, până îmtr-o zi când mi-a spus că vrea să ne vedem din nou. M-am pregătit mai mult ca niciodată pentru o întâlnire.

Deja era vară, aşa că mi-am pus o pereche de pantaloni scurţi şi o bluză decentă, am ales un parfum dulceag şi am plecat plină de speranţă. Şi nu ştiu ce am făcut, ideea este că o săptămână după aceea (eu fiind în Germania) el mi-a scris e-mail după e-mail, iar când m-am întors în ţară – pac! Aia a fost. Aşa am ajuns să cunosc dragostea şi frumuseţea vieţii şi să recunosc că alături de EL mă simt bine de tot, mă simt atât de eu.

Îmi aduc aminte că era o zi de primăvară înnorată. Şi că am căutat cu disperare un loc de parcare şi că am aşteptam cu nerăbdare să o văd, dar în acelaşi timp am avut emoţii. Şi când am văzut-o apărând după colţ am realizat că este cu totul altă fată decât când o văzusem prima oară. Eram nedumerit: să o pup sau nu? Ultimul gând a fost: ce pierd dacă o pup? Şi am pupat-o pe obraz. Ştiu şi eu, dar şi ea că pretextul pariului pierdut era degeaba, pentru că oricum aveam să nu-l menţionăm.

Au urmat discuţii despre tot şi de toate şi parcă o ştiam de mult timp.

M-a lovit aroma parfumului ei dulceag. Nu mai vroiam să plece. Era puţin neobişnuit faptul că era prea mare pentru înălţimea mea – sutnem cam la fel de lungi. Îmi aduc aminte că am dus-o acasă şi că la un semafor mi-a luat mâna să o încălzească. Şi parcă îmi doream să nu-mi mai dea drumul. Mi-a poreclit maşina “bubu” şi aşa a rămas şi aşa va rămâne probabil atâta timp cât o voi avea. Bubu, după Bubu cealaltă (ea).

Am fost trist când a coborât din maşină, dar mă consolam că o voi vedea curând. Acel curând a fost peste trei luni. Am refuzat să o revăd, doar pentru că eram vecini şi pentru că nu aveam chef să explic tuturor ce şi cum. Cu toate acestea, mi-am luat inima în dinţi şi i-am cerut să ne mai vedem încă odată. Şi a acceptat – spre surprinderea mea.

Multe au fost şi multe vor mai fi. Dar o iubesc. Şi sunt sigur că este şi reciproc. M-a sedus. Mi-a sucit minţile. Mi-a pus sechestru pe inimă. Iar eu i-am arestat sufletul. Dar nu în sens rău.

Cu dragostea nu te joci. Nu credeam că există la prima vedere. Dar la noi aşa a fost deşi nici care nu am realizat pe moment acest lucru. Şi nu am făcut nimic special să o cuceresc şi nici ea nu a făcut. Am fost pur şi simplu noi înşine. Şi ne-a ieşit.