În prag de 20 de ani

Când oamenii din jurul meu au aflat că mă pregătesc să dau la medicină, printre întrebările pe care mi le adresau se regăsea următoarea:

Vrei să pleci în străinătate după ce termini?

Mă uitam la ei cu ochii mari și răspundeam sincer: Nu știu.

Mi se pare o întrebare destul de grea pe care să i-o adresezi unei puștoaice care abia se pregătește să dea la facultate. Cu siguranță sunt mulți tineri care știu sigur că vor pleca din România – fie la facultate, fie după, însă eu nu mă încadrez în această categorie. Eu nu știu ce voi face după ce termin facultate. Poate voi pleca sau poate nu. Dar…

Ce am eu în minte acum legat de această întrebare, sunt doar gânduri și teorii pe care nu le-am demonstrat, dar pe care sper să le aduc la viață într-o zi. În această viață.

Mă gândesc așa: m-am născut într-o țară destul de șubredă, care m-a crescut… cum m-a crescut. Bine, părinții mei m-au crescut în proporție de 70%, am mai crescut eu vreo 29,9%, iar acel 0,01% m-a crescut România prin ce mi-a oferit – oamenii pe care i-am întâlnit aici, locurile, viața. Totul. 

Apoi, gândind în continuare pe această potecă, teoretic având toate aceste lucruri în mine, am ceva de făcut aici. Și acum, vă rog, începeți să mă contraziceți, dar cu argumente solide.

Eu asta cred în acest moment, în prag de 20 de ani. Cred că dacă m-am născut aici, am ceva de făcut aici, în țara mea. Mi-aș dori să plec dincolo, să văd viața lor și trăiesc ca și ei – mai mult decât am făcut-o până acum – mi-aș dori să învăț de la ei, ca apoi să mă întorc acasă și să văd de unde pot să o apuc.

Și dacă e să nu fie așa cum zic eu, dacă e să nu avem ceva de făcut fiecare în țara noastră, atunci de ce nu ne-am născut altundeva? De ce suntem aici? De ce am crescut aici? De ce am învățat să fim așa cum suntem? De ce păstrăm aceste tradiții românești (bine, aici e discutabil)? De ce români, dacă nu ne dorim România? 😀

Am crescut cu germana timp de 12 ani, am învățat și engleză, leg două vorbe și în franceză și din telenovele mă descurc și cu spaniola. Mă adaptez destul de ușor oriunde, sunt sociabilă și capabilă să învăț din mers, așa că nu mi-ar fi greu să plec. Nu mi-ar fi deloc greu, din acest punct de vedere, să-mi iau traista în spate și să plec unde văd cu ochii.

Dar de ce aș face-o? Cine ar mai rămâne acasă? Astea-s gândurile mele, în prag de 20 de ani…