Când ți se mărită o prietenă – rochia

Articolul de astăzi începe cu o explicație: am ales să nu merg la Webstock nici în acest an pentru că a doua mea familie avea nevoie de mine pentru cel mai important spectacol de anul acesta. Aș fi fost egoistă să plec și să-i las baltă. Nu a venit timpul. Încă merge să mă consolez cu acest gând. Poate la anul.

Tot ieri ar fi trebuit să scriu despre cartea Anei Mănescu – Quasar pentru că am terminat-o de citit în septembrie. Sâmbătă ar fi trebuit să public articolul scris de Brigi din categoria Jurnal de Germania. Dar am tras chiulul și nu am nici o scuză, decât că mi-a fost lene. Am fost prea obosită să mă mai stresez cu chestii care pot aștepta.

Aș fi zăcut toată ziua în pat, dacă buna mea prietenă Andreea nu m-ar fi convocat de urgență. Nici nu vă puteți imagina cum mi-am petrecut eu ziua de sâmbătă, o zi în care aș fi lenevit cu nonșalanță. Nu am putut refuza și de fapt nici nu am vrut. Pentru că e un moment unic în viața ei și cum să lipsesc fix eu?!

Prietena mea, Andreea se mărită în mai, iar sâmbătă am fost împreună să căutăm rochia – the one, cum am botezat-o. Târgul de nuntă ne-a ușurat puțin munca în sensul că nu am fost nevoite să luăm la pas magazinele. Majoritatea era deja adunată la Casa Tineretului.

Așadar, sâmbătă la ora 2, Andreea cu fluturi în stomac, iar eu ca un zoombie ambulant, am pășit în lumea nunților. Începutul a fost timid. Am purces cu o tură de târg și am schimbat câteva cuvinte cu fotografi, restaurante, dj. Apoi a venit momentul rochiei. Și ce moment.

Să fiu sinceră, la cum o cunosc eu pe Andreea, aș fi băgat mâna în foc că rochia ei nu era prin zonă. Un om cu o minte ingierească trebuie să sucească problema pe toate părțile, să gândească, să doarmă, să analizeze și să facă grafice mintale.

Dar să revin cronologic la fapte: am început din partea dreaptă. La primul stand, am văzut 3 rochii, nicicare însă pe gustul nostru. Le încearcase doar pentru partea de jos – pe primele două în formă de A (să vedeți ce m-am specializat pe rochii de mireasă), iar a treia de sirenă – era musai să se convingă fata mea că nu o avantajează deloc această formă. Bun, am făcut poze, ne-am uitat, am plecat mai departe.

La al doilea stand era coadă, iar tipa de acolo nu părea prea veselă. Acolo văzusem două rochii pe care voia să le încerce, dar vânzătoarea a zis să revenim peste 15 minute, așa că am plecat mai departe și am ajuns la cel mai mare stand al târgului, care vindea rochii noi, dar și rochii SH. Să-mi fie cu iertare, dar eu nu sunt de acrod cu rochiile de mireasă SH din mai multe motive pe care nu le voi înșira aici și acum.

Al treilea stand ne-a pus în fața unei provocări pentru că părerile noastre nu coincideau. Cum însă plecasem de la premisa că dacă-i place ei mult de tot eu nu mai comentez, am încercat să expun părțile negative ale rochiei pe care Andreea pusese ochii, fără să o îndepărtez de ceea ce-și dorea ea. Cumva am avut dreptate pentru că, deși rochiile o prindeau relativ bine – una în formă de A cu un cordon lat în talie, cealaltă mulată pe corp – nu era the one. Andreea știa asta, eu știam asta.

Am zis că patru e cu noroc, dar nu a fost. Am probat acolo – adică Andreea, două rochii dintr-un material… nici nu știu cum să-i zic. Nu era nici saten, nici mătase, nici tul, era ceva aspru, care se șifona ușor. Jur că arătau ca două pijamale. Vânzătoarea a fost insistentă și ne-a fost rușine să o refuzăm, mai ales că era gravidă, de aia am pierdut vreo 15 minute și aici.

Dacă trei și patru au adus ghinion, cinci a fost cu noroc, pentru că a mea și-a găsit rochia. The one. Nu pot să o descriu pentru că nu pot să risc ca viitorul soț să-mi citească articolul și să dau de gol rochia. Vă spun doar că pe manechin arăta altfel decât arăta pe Andreea. Era mult mai ștearsă, mai anostă, mai fără strălucire. Dar când a ieșit din cabina de probă, am rămas cu gura căscată. Efectiv. Îi vine turnată. Curge. Se completează reciproc și nici nu are nevoie de mari modificări de formă (doar la mărime, dar nu se pune).

În teoria minții mele o rochie care ți se potrivește nu are nevoie de mari modificări, decât de mărime. Doar atât.

Să vă mai spun că a mea a început să plângă de bucurie? Mi-a fost așa de drag de ea în momentul ăla. Bine, nu a plâns cu rochia pe ea, dar a plâns afară când am mers să rumegăm situația – v-am spus, altfel nu se putea. Ba chiar am avut emoții că nu o va lua atunci, ci că va avea nevoie de somn. După zeci de telefoane, după ce o persoană foarte dragă nouă ni s-a alăturat și după ce ne-am umplut burțile, am revenit la târg.

Andreea a probat din nou rochia și a fost convinsă că e the one. Nu pot să o contrazic. Nici nu vreau. Veți vedea și voi peste 7 luni că nu mint. Va fi o mireasă minunată.

Când ți se mărită o prietenă și te implică și pe tine în pregătiri parcă te-ai mărita și tu. Dar parcă tot mai bine e când îți aștepți rândul.