Sunt șocată. Nu, așa ceva nu trebuia să se întâmple. De fapt nu pot descrie sentimentele pe care tragedia de la București le-a trezit în mine. Dacă încă nu știți despre ce vorbesc, vă las aici un link cu câteva detalii. Pe scurt: stâlpi cu burete pe ei, tavan de lemn, artificii. O singură ușă de ieșire. Peste 140 de răniți și 27 de victime. ”Dezastru anunțat”. Lipsă de șansă?!

Nu am cuvinte.

Nu sunt din București și nici nu am foarte mult cunoștințe în capitală care să fi fost în Colectiv azi-noapte. Dar nu pot să nu mă gândesc că acest ”accident” sau ”incident?!” se putea întâmpla oriunde, oricând, chiar mie. Mergi să te distrezi și mori. Sau te arzi – la propriu – și rămâi cu cicatrici pe viață. Cum poți să cauți responsabili?! Așa ceva nu trebuia să se întâmple.

Dacă mă gândesc bine la noi în Timișoara sunt o grămadă de cluburi și pub-uri care au o singură ieșire, în care se desfășoară concerte iar tineri ca și mine se îmbulzesc să se distreze. Și mor.

Nu pot înțelege, nu pot accepta că astfel de lucruri se întâmplă. ”Echipa medicală abia face față” așa zice la TV chiar acum. Dar în Timișoara cum ar fi fost? Secția de chirurgie plastică și arși din cadrul spitalului județean e mică. Mult prea mică pentru o astfel de tragedie.

Să fii pregătit pentru o astfel de tragedie? Nu. Să te asiguri că previi o astfel de tragedie. Să ai grijă unde mergi. Să ai grijă tu, ca patron de club, pe cine angajezi, ce ai pe pereți, pe cine chemi pe scenă.

Știu că acest articol nu este cursiv. E plin de nu-uri. Ceea ce vreau să vă spun este că îmi doresc să fie decretat doliu național. Eu voi fi în doliu. Putem fi eu printre victime sau printre răniți. Puteam fi oricare dintre noi. 🙁