A scrie este o artă.

Niciodată nu mi-am imaginat că voi putea scrie mai mult de câteva sute de cuvinte pe aceași temă, să le pot încropi într-un text coerent ce ulterior vor forma povestea cuiva, chiar și a unui personaj fictiv. Îmi doresc să scriu o carte, dar încă nu mă văd făcând-o.

Despre ce aș putea scrie? Ce m-ar putea inspira? Genti posete, hanorace, cizme dama ieftine, parfumuri de femei uitate prin dormitoare îmbâcsite de tutun, rujuri ce pătează cămăși imaculate sau iubiri secrete și priviri ascunse printre oameni fără nici un țel. Nu. Nu cred că aș putea scrie despre toate acestea. Nu aș putea scrie nici despre mine, pentru că nu sunt destul de înțeleaptă ca să o fac.

Am avut cândva o poveste pe care aveam de gând să o continuu, să o dezvolt, să o aduc la o formă finală. După primele 9 pagini de word am renunțaț. Cuvintele nu au mai curs și nici gândurile. Nu au mai venit nici inspirația să mă viziteze și să mă luminieze.

Mă simt atât de păsăsită de pasiune și de fler. Nici toamna nu mă mai ia în brațe, linându-mă cu soarele-i cald. Am uitat cine sunt. Am uitat cine am fost. Am căzut și nu am nici cea mai vagă idee cum să mă ridic.