Știu pe cineva care și-a dorit foarte mult un copil. Pe cale naturală nu a venit. Motivul nu-l pot spune pentru că nu îl cunosc. Adevărul este că am cunoscut aceea persoană doar prin prezentul pe care l-am trăit cu ea, mult prea puține fragmentele ale trecutului ei fiindu-mi cunoscute.

Cum spuneam, pe cale naturală nu a funcționat.

Apoi s-a tot dus pe la medici, a ajuns și în Ungaria. La început nu a funcționat. Povestea nu o va lua pe calea religiei, deși nu mă îndoiesc deloc că nu s-a rugat și că nu crede. Ea crede…în felul ei. După aproape un an de tratamente chinuitoare și drumuri nesfârșite la unguri, a primit vestea cea mare: este gravidă. Și nu va veni doar un bebe, ci doi. S-a aprins o lumină în ochii ei, iar bucuria care a cuprins-o a molipsit pe toată lumea.

Timpul a trecut, sarcina a avut câteva probleme, a fost nevoită să stea în pat. A ajuns la punctul când în sfârșit a putut să-și țină copiii în brațe. Am vizitat-o, i-am dus flori și m-am bucurat de bucuria și împlinirea ei. A trecut o bucată bună de timp de când s-au întâmplat toate aceste evenimente, lucrurile s-au mai schimbat.

A, ce am uitat să menționez este că persoana respectivă este axată pe carieră, una frumoasă de altfel. Multe premii i-au încoronat munca, multe beneficii atât materiale cât și sufletești. Ea muncește zi și noapte fără încetare. Dar oare nu uită ceva?

Ba da, uită de copiii ei. Cei doi îngerași cresc singuri. Deja de la câteva luni îi lăsa singuri în camera lor la televizor. Îi păzeau cei doi căței și un baby phone. Ea era dincolo, muncea, iar copiii stăteau singuri în camera lor, avându-se unul pe altul toată ziua, mama luptându-se să câștige mulți bani, pentru a-i putea acoperi în jucării. Din pozele postate pe rețelele de socializare se vede dezordinea și praful în care trăiesc micuții, părinții fiind mult prea dedicați job-ului.

Nu acuz pe nimeni de nimic, nici nu am dreptul. Îmi pun doar următoarele două întrebări:

  • De ce și-a dorit copii, dacă știa că încă nu este pregătită? Universul a încercat să o convingă de asta, iar ea a câștigat lupta, dar cu ce preț?
  • Merită oare orice copil din lume să crească singur, părinții luptându-se cu morile de vânt pentru bani, pentru a-i clădi un viitor, pentru a-i pune pe tavă orice, dar pentru a rata clipe importante din viața propriului fruct al iubirii?

Eu mi-am răspuns acestor întrebări, dar poate că nu am răspuns corect. Poate că nu este deloc corect să pun astfel de întrebări și deloc corect ceea ce am povestit mai sus. Nu este povestea mea și nici nu aș vrea să fie.

Astăzi tot mai des întâlnim astfel de cazuri. Copiii cresc singuri, se autoeducă și de mult ori nu în sens pozitiv. Apoi cei mari se miră și exclamă cu fermitate generația din ziua de azi!

LinkedIn