Trăim în ce lume?!
Trăim unde? Îmi este greață, sunt scârbită și m-am săturat să înghit ce îmi dau alții cu polonicul după ceafă. Deși mă simt ca un ghiocel în fața unui tanc și ar fi logic și conservator să încerc să mă feresc, sunt un ghiocel rebel și mă ridic în fața tancului cu încăpățânarea unui țap cu coarne lungi, cu curajul lui Prometheus și cu frica pe care o simte o găină înainte de tăierea capului.
Astăzi însă am fost normală, fără ieșiri rebele.
Astăzi am privit oamenii pe stradă. Două femei – pot să jur că erau mamă și fiică. Semănau prea bine. O doamnă bătrână îmbrăcată foarte decent. Încă una și încă una. În tramvai au urcat tot felul de oameni dubioși, de diferite culori, cu diferite arome, cu o paletă largă de nuanțe ale limbajului înflorit.
Am văzut oamenii cum fură unii de la alții, cum se îmbulzesc în stații pentru a urca primii în mijlocul de transport în comun. Am văzut oameni care se uită cu ură unii la alții. Am văzut oameni care au încercat să-și convingă alți semeni că dreptatea nu mai există, care insistă să pleci acasă, cu coada între picioare.
Îmi pun o simplă întrebare: în ce lume trăim?
Miercurea trecută eram în centrul orașului, am vorbit la telefon. L-am băgat în buzunarul de la geacă (neglijența mea), iar peste 200 m nu-l mai aveam. Nu, nu am simțiti nimic, nici nu am observat nimic dubios pentru că eram înconjurată de oameni, oameni de toate felurile. Stupefiată de întâmplare, nu am știut unde să alerg mai întâi: la poliția locală, la orange să-mi blochez cartela? Am mers la poliția locală care ar fi trebuit să patruleze prin centru.
Mâncau foietaje, după colț la pești. Când le-am spus au ridicat din umeri. EL s-a enervat, a încercat să lupte cu indiferența lor. Dar era în van. Oricum nu le păsa. La orange mi-am blocat cartela, iar când am întrebat de tracking mi-au spus că ei nu se ocupă cu așa ceva. Doar nu este în interesul lor…
A doua zi, la poliția municipală am mers să depun plângere.
Un domn de acolo a insistat să nu depun plângere, pentru că oricum există 1% șansă să mi-l găsească. Nu era de-ajuns că eram terminată de întâmplare. Domnul în care eu mi-am pus speranța și încrederea încerca să mă convingă că totul este în van, că nu merită. În capul meu nu era decât o singură întrebare: de ce încearcă să mă convingă să renunț? Aproape am început să plâng.
Nici acum nu știu exact de ce – să fi fost dezamăgirea profundă trăită de această întâmplare sau oare mă doare indiferența oamenilor din jurul nostru sau setea unora de a se îmbogăți pe răul făcut altora? Într-un final, să zicem că am făcut tot ceea ce mi-a stat în putință. Dar nici acum nu sunt liniștită.
Deși sunt conștientă că telefonul meu va fi pierdut furat de-a acum înainte, ceva mă nemulțumește și mă mâhnește profund – mentalitatea oamenilor cu care împart aceeași casă, aceleași străzi, același oraș, aceeași țară. Probabil că alt comisar și-ar face treaba. Cel de mai sus și de mai jos s-a cam fofilat.
Poate că am fost eu prea optimistă și prea încrezătoare.
Domnul de la poliție încerca să mă convingă că noi, generația nouă suntem schimbarea. Dar el? El cu ce demonstrează că este schimbarea, încercând să mă trimită pe mine acasă, un cetățean naiv, ce mi-am pus toată încrederea și șansa de 1% în el, omul care ar trebui să își dorească să mă ajute.
Nu mai știu dacă să fiu furioasă pe mine și pe neglijența mea sau pe oamenii care refuză să își facă datoria. Ce-ar fi ca toți să devenim șmecheri, să ciordim unii de la alții (nu că nu am face-o deja)? Ieri, dintr-un cer destul de restrâns s-a furat din nou un telefon și bani. Ea poate că va avea mult mai mult noroc ca mine, eu una sunt un caz pierdut. Sunt legată de mâini și asta mă enervează cel mai tare. Vreau să fac o schimbare și nu pot.
Cum ar zice Grass – verteufelte Lage.
Acest ghiocel refuză să plece capul în fața tancului și refuză să se lase strivit de imensul sistem putred. Gică contra sau nu, cu putere sau fără nimic de spus, ceea ce se întâmplă este deloc în regulă și nimeni nu face nimic. Nici măcar noi, cei care nu avem nimic de spus pentru că ghici ce – nu avem nimic de spus. Toți ne promit marea cu sare și toți fac același lucru: nimic.
Mi-a povestit Oma mea (84 ani) cum imediat după război au năvălit rușii și au luat tot ceea ce au putut duce. Au furat de la mobilă și haine, până la mașini și utilaje de lucru. Zicea cp trenurile mergeau fără oprire, mai lungi decât o zi de post. Apoi și-a pus întrebarea: ”Câtă bogăție are această țară? Cât au furat porcii ăștia și uite că încă mai au de unde să fure!”
Suntem atât de proști! Atât de proști încât nu ne dăm seama că de fapt suntem atât de bogați, că avem de unde să ne facem o viață bună. Dar așa cum zicea Anca în articolul de ieri, preferăm să ne complacem în sărăcie falsă și ipocrizie la cote înalte. Și hai să închei frumos și aproape nihilist:
Ne merităm soarta!
OanaE.
Traim intr-o lume care pe zii ce trece se duce de rapa…o lume unde chiciu, prostia si indiferenta fac legea si unde oamenii ca noi incearca sa razbeasca…Si cu toata gandirea pozitiva din lume, pe care as vrea sa o am, ma tem ca ai dreptate…:(
teodora
Și nu ți se pare trist?
Anonim
"Îmi pun o simplă întrebare: în ce lume trăim?"
In lumea in care am trait intotdeauna, doar ca am preferat sa purtam ochelari fumurii, ca sa nu vedem. Dar chiar istorisirea bunicii dovedeste ca nici in timpurile ei n-a fost altfel. S-a furat si se fura la greu. Asta e lumea in care traim. Si se fura acolo unde te-ai astepta mai putin. Cu cat miroase mai mult a "sfintenie" cu atat mai mult te poti astepta la contrariu.
Rolul sau datoria politiei n-a fost niciodata sa apere si sa ajute cetatenii, ci elita. Rolul politiei este sa apere "nobilimea" de marea multime a oamenilor de rand, in caz ca de revolta. Asa ca, in cazuri de furt, falsificari sau mai stiu eu ce "lapalii", nu vor misca absolut niciun deget. In cel mai "bun" caz se vor preface doar ca fac ceva, ca sa prelungeasca iluzia in fata prostimii. Legea care interzice furtul e data ptr. cei de rand, nu ptr. nobilime.Si atata timp cat cei de rand se fura intre ei, nu intereseaza pe nimeni. Dar ia indrazneste sa-i furi pe cei ce au dat legea. Atunci sa vezi cum se pune politia in miscare, si ce repede isi dau arama pe fata.
Daca omenirea isi merita soarta, atunci doar dintr-un singur motiv. Din motivul ca nu vor sa vada, nu vor sa priceapa, nu vor sa invete, nu vor sa-si deschida mintea ptr. a percepe ceea ce se intampla in jurul lor. Mai degraba prefera sa creada in iluzii. In povesti cu cai verzi pe pereti, in spalari de creier facute cu multa grija incepand cu "educatia" in familie, gradinita si terminand cu facultatea. Omenirea prefera sa viseze. Sa viseze ca politia are rolul de a-i ajuta si a-i apara. Cata naivitate!
teodora
Nu contest naivitatea mea, pe care de altfel am recunoscut-o și cu alte ocazii. Îmi pare că ești pesimist, poate un pic nihilist, dar tind să îți dau dreptate. Și atunci te întreb: ce mai este de fapt omul?
Anonim
Nu-s chiar deloc pesimista, chiar daca in urma slovelor mele ai avea impresia ca as fi. Iar nihilista, depinde cum interpretezi. Vrei sa-ti descriu ce-i omul din perspectiva mea? O marioneta "organica" menita sa danseze pe traiectoria trasata de papusar. Insa nu fara sansa de a-si taia sforile.
"Ai rupt toate legaturile!"…mi s-a reprosat nu demult. Corect, e exact ceea ce trebui sa faca o marioneta. Sa rupa TOATE legaturile…..pentru a se elibera.