Parcă aș bea ceva tare. Un Gin sau un Cosmopolitan, poate un pahar de wiskey. Ah, cât de neoportună este afirmația anterioară pentru o domnișoară finuță. Am chef să filosofez, dar mă trage sesiunea de mânecă.

Îmi vine să adorm cu capul pe cărțile de medicină. Nu că nu ar fi interesante, ci pur și simplu pentru că n-am stare de nimic. A trecut mai mult de o săptămână de când nu am mai scris. Aș vrea să redactez sentimentul pe care mi l-a stârnit memorialul de la Sighet. Cum pui în cuvinte un sentiment?

A fost un cocktail. Am mai scris un text astăzi despre. Voiam să exprim sentimentul, dar am ajus să critic ignoranța. Nu pot vorbi despre sentimente. În general mi-e greu să le exprim.

Colegii-mi spun ”omul cu cuvintele la el”. Dar când vine vorba de spus lucruri din suflet, mă bâlbâi, mă fâstăcesc, le evit. Mi-e teamă să nu fiu prea sinceră.

Poate că frica asta stupidă de a da prea mult din casă e prostească și puerilă. Dar nu-mi cereți să-mi mărturisesc sentimentele. M-am ars de câteva ori și prefer să stau în carapacea mea.

Când sunt fericită zâmbesc, când sunt tristă, frustrată, prefer să plâng fără să scot nici un cuvânt. Chiar și când scriu în acele momente, o fac cu reținere și mă leg de altele.

Citesc Gramatica lui Dumnezeu (Stefano Benni) și râd de una singură prin casă. Pufnesc și mai tare știind că am de repetat rețete, iar eu mă distrez. Nu cred în vorba aceea cu ”cine râde la urmă, râde  mai bine”.

Am câteva of-uri pe suflet, dar prefer să nu le spun. Prea multă critic în jurul meu și prea puține fapte. E târziu și sunt prea mulți oameni serioși în jurul meu. Cu mai multe zâmbete și mai puține riduri, vă rog! În rest, numai de bine.

Foto credit: Agi Forro