📖10/12 Sincronicitatea sau timingul
Aș fi vrut să fac o plimbare și să ascult muzică, dar această lună decembrie e mai mult ploioasă decât prietenoasă. Și cum nu prea am chef de mare lucru, am zis că-i un moment bun să aberez pe aici pe un subiect nu controversat, ci mai mult evitat – sincronicitatea care în acest context se referă la englezescul timing.
Iar tot șirul acesta de gânduri a pornit de la faptul că mă simt puțin vinovată
că Timișoara 2023 a trecut pe lângă mine. Pur și simplu. Oh, și cât de entuziasmată am fost când proiectul Light up your city a câștigat fiind în bătălie strânsă cu molcomul Cluj și agitatul București. Eram studentă pe atunci. 2021 (că atunci trebuia de fapt să se întâmple evenimentele) urma să fie primul meu an ca medic rezident. Îmi imaginam cum o să ies de la lucru și o să merg să respir cultură. Phaha…
Cum socoteala de acasă nu se potrivește mai niciodată cu cea din târg, a venit pandemia, Capitala Culturală Europeană s-a întâmplat doi ani mai târziu. Viața mea între timp arată cu totul altfel decât îmi imaginam eu că trebuie să arate.
Așadar, anul acesta s-au petrecut multe lucruri faine în oraș pe care le-am ratat. Majoritatea nu pentru că nu am avut timp, ci pentru că n-am avut chef. Și înainte să arunci cu roșii și ouă în autoare, da, cred că ai nevoie să fii într-o anumită stare să te bucuri de ce se petrece în jurul tău. Că altfel alergi de nebun, așa cum am făcut eu la Luvru – povestea aici.
Uneori funcționează manevra să ieși pur și simplu din casă. Dar de cele mai multe ori ratezi adevărata frumusețe înconjurătoare când tu ești prins în universul tău. Așa că alt motiv nu am decât că în majoritatea timpului nu am avut chef. Nu o să mă scuz pentru asta, deși puțin regret (nu tare, totuși), căci sunt convinsă că a fost magic. Puținele evenimente la care am participat m-au convins.
Și uite așa, plecând de la aceste gânduri m-am dus inevitabil în sfera relațiilor.
Sincronicitatea sau timingul mi se pare un element crucial pentru orice relație,
dar mai ales pentru una de cuplu. Că poți să iubești până crăpi și aia să te iubească înapoi, dar să nu fiți în același film. Tu ești în The Notebook și ea în Everything, Everywhere, All at once. Sau orice alt film vrei tu. Și oricât îmi place să cred că universul, Dumnezeu sau nu știu ce altă divinitate alegi, filmul îl mai și faci. Că nu e niciodată un bulevard cu sens unic. Mai e și cu muncă, compromis și priorități.
Doar că e cam aiurea când zici că vrei, dar de fapt e nu că tocmai ești pe alt film. Iubirea asta nu-i cu de-a sila că altfel știi tu cum se numește. Ceea ce mă duce cu gândul la altceva despre care aproape sigur voi abera mâine.
Până la urmă nu e nicio mare chestie să fii în alt film atâta timp cât ești transparent. Sigur că doare la orgoliu, e frustrant pe alocuri, dar e mult mai sănătos pentru toată lumea. Sincronicitatea, cred eu, depinde nu doar de individ, ci și de context. Și mai am umila părere că orice lucru în afară de somnul de veci are pe bune o rezolvare. Dacă vrei. Dacă nu, nu înseamnă nu. 😅
Să ne recitim cu bine! 📖