☀️Retrospectiva lui 2023

Pe principiul dă-mi Doamne cap, că idei îmi vin mie, îmi storc de câteva zile mintea cum să scriu retrospectiva lui 2023. Nu că aș fi avut un an plictisitor sau ceva de genul, ci pentru că a fost mai degrabă un an despre care nu știu ce să zic. N-a fost nimic care să mă dea pe spate nici în sens pozitiv, dar nici negativ. N-am avut nicio mare realizare, nici vreun eșec lamentabil. Nici nu știu dacă a fost în vreun fel sau altul un an memorabil, deși a fost cu de toate.

Are oare sens ce zic aici? Nu știu, dacă te-ai plictisit, poți pleca. Dacă rămâi, rămâi să debităm împreună. Am mai zis acest lucru și altă dată, scriu această retrospectivă pentru mine, iar tu, dragă cititorule iei ce ai nevoie de aici.

Ce învățăm din 2023?

Fac parte din categoria aia enervantă de oameni cărora le place să analizeze. Să se uite în spate și să se întrebe Hm, oare ce aș putea să învăț din asta? Dacă urmărești seria retrospectivelor de ceva timp, sper că ai observat schimbarea de dialog interior. În anii trecuți aș fi pus problema ce puteam să fac mai bine?

Pentru că, cheers to me, am devenit ceva mai blândă cu mine. Și nu-i un soi de laudă ca să prinzi tu ciudă pe mine, e un soi de recunoaștere pe care mi-o dau mie. Că atunci când începi să lucrezi cu tine, procesul e destul de singuratic și tocmai în asta constă – să înveți să te placi tu pe tine cu bune și mai puțin bune. Nu intrăm în acest subiect că nu-i momentul.

Cert este că în 2023 am continuat să fac eforturi conștiente pentru mine. Am avut suișuri și coborâșuri emoționale, am sudat sinapse, am scormonit și căutat să înțeleg diverse aspecte din viața mea. Toate au venit după un 2022 destul de tumultos în care am început să-mi pun întrebările alea serioase și grele despre viață – ce vreau de la ea pe bune, încotro mă îndrept, ce-i prioritar pentru mine și alte cele. Și tot ce mi-am dorit a fost să fiu cât mai sinceră cu mine chiar și atunci când nu mi-a convenit.

Din fericire am în viața mea oameni care mă iubesc nu pentru ceea ce fac, ci pentru ceea ce sunt. Așa că, deși am fost de multe ori un arici cu țepi mari, oamenii ăștia faini mi-au dat impresia că mă lasă să derapez, dar m-au vegheat și mi-au purtat de grijă în feluri în care nici n-am avut idee.

Muncă și iar muncă în 2023

În 2023 n-am călătorit prea mult pentru că am muncit mult pe toate planurile. Cel mai tare m-am chinuit cu teza de doctorat care încă nu are decât un contur subțire. Mi se pare foarte greu să reușești să faci ceva în acest sens pentru că este o muncă titanică.

În străinătate, doctoranzii lucrează doar la teza de doctorat pentru câțiva ani. În România o faci ca pe un side job unde nici nu ești plătit și fondurile sunt subțirele în zona de cercetare.  Nu are cum să-ți vină o idee pe care să o pui în practică dacă nu dedici timp și nu te imersezi în subiect. M-am străduit să-i acord timp, însă nu mi-a ieșit prea bine pentru că aveam și alte lucruri de pus în ordine. Sper că în 2024 să-mi iasă ceva mai bine. Am învățat cu greu, ce-i drept, că n-are sens să pun presiune, iar când m-am relaxat pe subiect, parcă lucrurile au început să se lege.

Am muncit mult și la spital pentru că fluxul de pacienți a fost mult mai mare decât în anii precedenți. Cred că abia acum se văd real efectele pandemiei. Pacienții sunt din ce mai bolnavi, dar și mult mai sceptici în ceea ce privește tratamentul. Am și schimbat spitalul unde lucrez. Ca medic rezident te rotești pe stagii, iar din noiembrie am început stagiile de specialitate.

La mijloc de rezidențiat

Altă bătaie de cap. Am plecat dintr-un loc unde știam să fac orice la orice oră și am ajuns într-un alt univers complet diferit. Practic am luat-o de la zero. Și oricât de curajoasă aș fi eu, am simțit schimbarea destul de tare. Încă nu pot spune că m-am obișnuit 100%, dar am făcut progrese și sper că va fi mai bine. Îmi place ce fac, însă sistemul este foarte bolnav el în sine. Știu că sistemul suntem noi, oamenii, dar nu degeaba se spune că peștele se strică de la cap. N-am nici chef și nici nu-i neapărat rolul meu să dezbat acest subiect.

Tot în 2023 m-am reîntors la sport – nu tocmai regulat, dar sunt progrese și am început să fiu atentă la ce și cât mănânc. Nu exagerez, însă sunt mult mai conștientă de ce aleg să mănânc, iar acest lucru s-a văzut în kilogramele pe care le-am pierdut.

Mai puțin scris și mai puțină anxietate

Am reușit să mai îmi iau una alta pe acasă, să citesc ceva mai mult – dacă nu suntem prieteni pe Goodreads, acum e momentul. Am pictat mult mai mult anul acesta, dar cred că am scris mai puțin. Pe blog sigur, dar și în jurnalul personal, lucru care mă bucură pentru că într-un fel, mai ales pe final de an, m-a făcut să realizez că m-am liniștit.

Scrisul pentru mine a însemnat mereu o evadare, însă niciodată nu mi-am pus problema din ce. Doar că tot în 2023 am găsit și răspunsul la această întrebare. Scriu când sunt cuprinsă de gânduri și emoții, ceea ce științific se traduce în anxietate. Bine, pot să scriu și despre altceva, însă toate acestea au fost mereu un motor bun pentru a mă elibera. Sunt în continuare anxioasă, dar într-un fel am învățat să trăiesc cu anxietatea mea. Nu o mai las să mă copleșească.

Acum pot să îmi dau seama când se trezește și când se pregătește să mă ia pe sus. Nu-i mai dau voie să o facă, în sensul că pot să discern când e ea sau când sunt eu. Și e un exercițiu pe care am început să-l practic și funcționează. Îi știu prodromul, știu ce ar putea să o pornească și deja mă poziționez altfel. Nu îmi iese mereu, dar îmi iese mult mai des și ușor ca în alte dăți. Însă ca să ajung aici, au fost nevoie de jurnale întregi umplute cu tot soiul de gânduri mai puțin frumoase și nu știu cât de reale. Încă nu am avut curajul să le redeschid și să recitesc.

O să sune ciudat, dar mă simt mai tânără ca niciodată.

E aceea tinerețe în care puțin știi cum se învârte lumea, dar în același timp mai ai speranță și bucuria zilei de mâine.

A rămas cu mine un fragment dintr-o oră de terapie. Mă plângeam că sunt obosită, că nu mai am chef tot eu să rezolv chestii, tot eu să caut răspunsuri, tot eu să diverse. Terapeuta s-a uitat la mine și mi-a spus că de felul meu sunt o locomotivă. Fie îmi asum acest rol, fie îi dau pace. O vreme am vrut să-i dau pace și să nu fiu, dar cum poți să fii ceva ce nu ești? Așa că am încercat să învăț să-mi aleg trenurile de care trag.

Și tot într-o discuție super random cineva m-a întrebat cine este cea mai importantă persoană din viața mea. Fără să clipesc am spus eu. M-a surprins și pe mine și pe interlocutoare mea. Sigur că asta nu înseamnă că brusc am devenit o egoistă și mai mare decât consideram că sunt. Ci cumva pe principiul îmi pare rău de tine, dar de mine mi se rupe sufletul, încerc să învăț să mă aleg conștient pe mine. Să mă întreb ce am nevoie cu adevărat, ce mă face fericită și cum pot să fac acest lucru. Sună pe bună dreptate foarte egocentrist, dar cred că egoul se umflă atunci când ne hrănim cu ce vrem, nu cu ceea ce avem nevoie. Și mai știm că egoul este dușmanul tuturor relațiilor bune și sănătoase.

E de bine sau nu? Cui îi pasă…

Habar n-am dacă sunt pe drumul cel bun, dar nu mai caut răspunsul la această întrebare. Mă concentrez pe proces în sine pentru că intuitiv cred că atunci când ești bine tu cu tine, poți să reușești orice îți propui. Și nu, nu sunt optimistă, sunt realistă.

Așadar, am intrat în 2024 ceva mai relaxată și cu o direcție ceva mai clară în minte. Nu am făcut nicio listă cu rezoluții, dar mi-am pus 13 dorințe pentru noul an. E un ritual simpatic pe care l-am practicat și anul trecut. 12 le arzi începând cu Ajunul Crăciunului, iar ultima depinde de tine dacă se întâmplă sau nu. Nu mai știu ce mi-am dorit anul trecut. Asta e și ideea, dar având în vedere cum am închis anul, cred că e de bine. Ceea ce îți doresc și ție.

Să ne recitim cu bine! 🌙

P.S. Am văzut undeva că de fapt noul an ar trebui să înceapă pe 20 martie când e echinocțiu de primăvară că numai ce a început iarna de fapt. Cred că mai fac un revelion și în martie.