Dragă oricine ai fi și dai cu pietre în noua generație,

Scrisoare către adulți. Din prost noroc sau bun ghinion și eu fac parte din această gloată ”scăpată de sub mână”. Fără nici un habar de realitatea vieții, îți scriu ție, celui care mă critică doar pentru că sunt tânără nu ca să mă scuz, ci să te întreb dacă eșecul nostru ca generație, nu este de fapt și al tău.

Tu, cel care-mi spui mereu și mereu ”când eu eram de vârsta ta…” sau ”pe vremea mea…”. Nu renunți a-mi reaminti cât de ratată trebuie să fiu pentru că m-am născut într-o lume nouă, cu cicatrici adânci lăsate de o istorie crudă și e o libertate fictivă.

În primul rând, mă acuzi că nu știu să mă (mai) joc, să comunic, să fiu în mijlocul oamenilor.

Stau toată ziua în spatele unei tablete, a unui smartphone. Cu ce sunt eu de vină că societatea s-a tehnologizat atât de tare și noi ne-am inhibat, fără a mai fi în stare să legăm mai mult de zece cuvinte la o cafea?

Scrisoare către adulți. Așa ne-au învățat, iar lucrurile se adâncesc din ce în ce mai mult. Ieri, am văzut într-un magazin de electronice o mamă cu un puștiulică de vreo 11 ani. Îi cumpăra o tabletă cu internet nelimitat. Cu ce este el de vină, că mama lui îi face hatârul, punând responsabilitatea pe umerii celui mic.

Mă acuzi că m-am îndepărtat de tradiții și de cultură, că refuz tot ceea ce este autentic și specific nouă. Cu acest sentiment de refuz, mai mult ca sigur că nu m-am născut ci l-am dobândit, văzând la tine, adultul de lângă mine, cum investești timp în muncă care-ți creează numai nervi și îți mănâncă sănătatea, cum investești timp și mai prețios în privitul la televizor.

De sărbători uiți tradițiile. Nu spun că este rea voință, poate nu mai ai putere să duci tradiția mai departe. Îmi spui că nu merg de Crăciun la colindat. Tu nu mi-ai arătat niciodată ce frumoasă este această tradiție și cât de multă bucurie în suflet aduce. Te aștepți ca eu să mă fi născut învățată?

Noroc că sărbătorile de iarnă sunt foarte bine comercializate, că altfel probabil aș uita că este ceva mai special. Oricum, mai mult de două treimi habar nu au cu adevărat însemnătatea Crăciunului.

Tu, cel care vezi numai răul din viitorul tău, mă acuzi că sunt lipsită de politețe, că mă împing în tramvai sau în autobuz, că lovesc bătrânii pentru a fi prima.

Dar pe acei vârstnici care stau precum Usain Bolt la linia de start în timpul Olimpiadei, nu i-ai văzut? Aproape că se bat să prindă un loc pe scaun sau ceva pe gratis la deschiderea unui magazin nou.

Scrisoare către adulți. Mă acuzi că nu-l iubesc pe Dumnezeu și că nu respect casa acestuia. Cum aș putea avea respect pentru biserică, când însuși oamenii Domnului au transformat-o într-o afacere foarte profitabilă. Nu îmi spune că aceasta este profunzimea sufletului, că închid ușa și plec.

Să nu mai spun despre tine, care mergi la biserică, duminică de duminică, îți ceri iertare pentru păcatele tale și după ce pleci de la slujbă o iei de la capăt. Înjuri, ești invidios, ești ciudos, intrigant, îți plac bârfele și ai face orice să știi ce este în curtea vecinului. Noi, ăștia tinerii, îți spunem cu mâna pe inimă că preferăm un om ”nebisericos”, dar care ar da totul de la el celor din jur, până și cunoștințele sale, în favoarea unuia care dă dovadă de cea mai crasă formă de superficialitate.

Sunt epigonia din ochii tăi și mă acuzi că m-am maturizat prea repede. Însă tu, cel care mă arăți cu degetul și vorbești despre mine de fiecare dată când ai ocazia, uiți că tu m-ai obligat să supraviețuiesc într-o lume pe care tu o controlezi.

Eu sunt încă mică și nu am nici o putere, în schimb tu, ai o putere mai mare decât îți imaginezi, cel puțin asupra mea. Posezi arma cuvântului. Un cuvânt pe care-l poți modela așa cum vrei, de care îți bați joc sau pe care-l folosești pentru a mă aduce unde vrei.

Căci eu, copilul generației tale, nu știu astfel, decât cum mi-ai arătat tu și cum m-ai învățat tu. Iar dacă eu eșuez, înseamnă că și tu ai dat-o în bară.

Și cum să nu mă maturizez atât de repede, când oriunde m-aș uita văd că dragostea și trupul sunt de vânzare. Se fac bani grei din a poza nud. Doar cei isteți pot supraviețui într-o junglă pe care tu cu mâinile și mintea ta ai construit-o.

Mă acuzi de încă o mie și o sută de lucruri. Eu îți dau dreptate, pentru că este un adevăr dureros. Și pentru că sunt la procesul meu, spun în apărarea mea doar atât: sunt rezultatul alegerilor tale, al acțiunilor tale și a felului în care te-ai comportat atunci când ai evadat din cușcă. Și deși refuzi să-ți iei această responsabilitate, conștiința ta se frământă continuu încercând să își găsească scuze.

Scrisoare către adulți. Dar nu există nici o scuză. De acum, voi prelua eu hamurile trăsurii. Voi spera că voi alege corect. Astfel, atunci când voi fi ca și tine – a doua generație – să nu îi mai acuz pe cei tineri. În fond nu au nici o vină că au fost crescuți astfel.

Cu tot respectul și recunoștința pentru că m-ai crescut
(nu contează în ce fel, important este că sunt aici),

Epigonia.

LinkedIn