Se spune că fiecare are un rol de jucat în scena vieții, de multe ori chiar mai multe. Conform psihologiei umane, fiecare activitate pe care o avem ne pune într-un alt rol, iar în fiecare rol suntem persoane diferite.

În noi există multiple părți pe care le scoatem uneori la iveală. Câteodată acestea rămân ascunse și ies exact atunci când ne așteptăm mai puțin.

Fiecare  își poate alege un drum în această viață, iar pe acel drum va întâlni diferite obstacole. În funcție
de cum le va depăși, acesta va primi răsplata – fericirea. Cât de bine ne cunoaștem? Știm care ne sunt limitele? Suntem capabili să le depășim?

Habar n-am cine sunt. Și mi-ar plăcea să fac o introspecție, dar uneori nu-mi ajunge timpul, simt că mă sufoc de teme și învățat. Pur și simplu nu am timp pentru mine, deși în ultima perioadă mă simt singură. Simt de parcă toți prietenii m-au părăsit sau se comportă urât cu mine.

Rolul meu principal în acest moment, în piesa pe care o joc 7 ore pe zi, 5 zile pe săptămână este dezamăgitor. Îl urăsc.  Colegii mei scenici sunt răutăcioși. Suntem de aceeași vârstă, dar gândim cu totul diferit. Cred că ei mă văd ca pe o ciudată, o fraieră sau nu știu… cert este că acest lucru mă demoralizează. Simt că eșuez în acest rol. Urăsc liceul.

Poate că și din acest motiv am apăsat butonul de pauză și în celelalte piese, ceea ce nu este tocmai ok. Am nevoie de un echilibru, de o siguranță sentimentală, de un prieten adevărat, care să mă înțeleagă și să mă susțină…

Dar unde îl voi găsi?

Astăzi nu mai este la modă să îți arăți masca adevărată ci totul se învârte în jurul unei imagini pe care tu ți-o creezi și doar asta contează în ochii celor din jur. Nu este esențial ceea ce faci sau gândești, pentru că odată creată această imagine, greu o poți schimba.

Trăim într-o lume a aparențelor, într-o lume falsă, unde noi încercăm să schimbăm esența cu ceea ce ne-am dori să fim. Suntem ceea ce suntem, nu putem schimba asta. Trebuie să învățăm să fim mai toleranți, mai îngăduitori și să găsim partea frumoasă din fiecare.

Urăsc acest rol fals pe care trebuie să-l joc

Suntem unici și speciali fiecare în felul său. Fie că vorbim de aspect sau de caracter. Undeva trebuie să se oprească această cursă falsă a imaginii, a aparențelor înșelătoare. De aceea sper ca într-o zi să mă trezesc și să văd o rază de soare ce îmi vestește că lumea este mai bună.

Nu mă judecați, nu sunt o visătoare. Știu că într-o zi așa va fi, cel puțin pentru un timp. Există un fel de ciclu în univers, iar toate lucrurile ce au fost deja, cândva se vor repeta, poate într-o formă sau alta.

Primul lucru îmi vine în minte perioada celor două războaie. Înainte de primul, lumea era sufocată de regi și împărății, de lupte pentru teritorii. S-a declanșat războiul… iar după el a urmat o perioadă ”de aur” – anii 20. Bogății, abundențe, aparențe înșelătoare.

La ce a dus acest lucru? La un nou război, de această dată mult mai sângeros și mult mai rece. Perioada post belică a fost o perioadă de creștere continuă, lumea a explodat pentru că și-a învățat lecția de modestie. Dar se pare că iar uităm acest lucru.

Oare ce va urma?

Acest articol conține un link afiliat către un partener al acestui blog. Dacă decizi să comanzi produsul, o parte din suma acestuia se va întoarce la autorul acestui blog. Tu nu vei plăti nimic în plus.