O filă din jurnalul sufletului

Sunt lucruri în viață pe care nu le poți spune nici măcar unui prieten. Se presupune că familia este un corp unit format din doi părinți și din rodul iubirii lor. Ce se întâmplă când copii, aflați deja la o vârstă în care au deschis ochii, află despre greșelile părinților? Greșeli care se repetă iar și iar…

Consider că trăim într-o lume ipocrită. Nu există prieteni adevărați și că singurele persoane pe care te poți baza sunt părinții. Se întâmplă uneori ca aceștia să nu fie ceea ce am crezut noi că sunt. Acele persoane perfecte, zeii noștri.

Ne lăsăm orbiți de imensa iubire pe care le-o purtăm și nu vedem adevărul despre ei. În fond nu avem dreptul să-i judecăm. Au mai multă experiență ca și noi, sunt ”mai trecuți prin viață”, iar noi suntem niște ființe simple, fără experiență, fără cunoștință.

Jurnalul sufletului este scris cu sentimente

Este foarte dureros să afli despre cineva pe care îl adorai că face lucruri nepotrivite și că în continuare se preface ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat. Sunt sigură că mulți dintre noi au trăi o astfel de  situație, iar cei care nu au avut parte de așa ceva să se simtă fericiți pentru că doare extrem de mult.

E un fel de furie amestecată cu dezamăgire și imensa dragoste pe care o porți în suflet. Știi că dacă vei pierde acea persoană, vei fi distrus, dar știi la fel de bine cunoscându-i faptele că ești la fel de distrus și acum.

Jurnalul sufletului. Sunt sigură că nu va recunoaște niciodată ceea ce a făcut.

În fond sunt doar acuzații nefondate, dar știm și eu și ea că asta este adevărul. Nu există altă explicație, deși îmi doresc din tot sufletul să fi existat.

Nu am cu cine să vorbesc despre acest lucru, pentru că simt că nu mai pot avea încredere în nimeni. Simt o nesiguranță constantă, pe care o urăsc. Detest faptul că deși am totul din punct de vedere material (oricum nu-mi lipsește nimic), până  acum credeam că le am pe toate și din punct de vedere al familiei. Dar pe zi ce trece constat că nu este așa.

Mi s-a mai spus că viața are suișuri și coborâșuri și cred acest lucru. Iar dacă acesta este un coborâș, sper că după furtună să răsară soarele.

Momentan mă simt singură și îmi vine să mă închid în cameră și să plâng, pentru că am impresia că asta va rezolva totul. Doar că nu se va rezolva nimic. În sinea mea știu că trebuie să înghit totul și să mă comport ca și când nu știu nimic, ca și când nu văd nimic.

De aici și părerea mea despre mine că sunt o ipocrită

Nu vreau să fiu așa, pentru că știu că asta mă va îndepărta de toată lumea și nu voi mai ieși din mizeria asta. Dar momentan nu pot schimba nimic. Nu sunt încă în măsură. Într-o zi voi fi și nimic nu va mai fi la fel.

Până atunci trăiesc cu speranța că toate se vor rezolva de la sine. Că îmi voi găsi acea siguranță de care am atâta nevoie.

Sfatul meu pentru voi din jurnalul sufletului este să prețuiți toate persoanele care țin la voi și care vă susțin. Majoritatea o face de dragul vostru, pentru că vă prețuiește așa cum sunteți. O să vedeți pe parcurs, persoanele interesate se vor cerne și vor rămâne cele care cu adevărat vă iubesc.

”Un om frumos este o bijuterie care în timp se uzează, iar un om bun rămâne veșnic o comoară”

Acest articol conține un link afiliat către un partener al acestui blog. Dacă decizi să comanzi produsul, o parte din suma acestuia se va întoarce la autorul acestui blog. Tu nu vei plăti nimic în plus.