👩❤️💋👨 Partenerul de cuplu nu poate umple golul lăsat de părinți
Partenerul de cuplu nu poate umple golul emoțional lăsat de părinți. Tocmai pentru că părinții sunt singurele persoane de neînlocuit pe această planetă, numai ei îți pot oferi cărămida care pune baza încrederii de sine – validarea lor. Iar dacă nu ai primit-o, indiferent dacă ai 15 sau 65 de ani, o vei căuta toată viața în locuri greșite.
Nu sunt psiholog, dar sper că specialiștii din domeniu mă vor corecta dacă greșesc. Este absolut nerealist să te aștepți ca partenerul de cuplu, un prieten sau copilul să îți ofere lucrul după care tânjești cel mai mult.
Acea nenorocită de validare care te ajută să te vezi exact așa cum ești. Și această validare s-ar putea traduce așa: te iubesc exact așa cum ești doar pentru că ești. Poate că este un șablon sau poate doar mi se pare.
Cea mai mare nevoie de validare de acasă o au oamenii cei mai de succes.
Pentru că de multe ori, această nevoie neîmplinită de acasă, te va motiva să faci lucruri extraordinare. Să te dedici muncii, să ai o carieră de succes. Cauți mereu să ieși în evidență prin lucrurile bune sau rele pe care le faci pentru că vrei ca oamenii să te aplaude. Să zică uite domnule, ce deștept și descurcăreț este acest om. Sau orice altceva îți place să auzi.
Doar că aici e durerea. Nu contează câtă lume te admiră și te aplaudă, câți îți validează munca. Tu tot nu vei fi mulțumit pentru că îți lipsește în continuare cărămida aia de bază. Vei căuta neobosit să faci mai mult, mai bine, mai mare și vei trăi continuu cu speranța că o vei găsi.
Partenerul de cuplu, un prieten sau copilul nu îți poate da ce nu ai primit acasă
Iar dacă e să traduci într-o relație aceste așteptări, intențiile bune pavează mai mereu drumul spre iad. Partenerul de cuplu nu va reuși niciodată, oricât de mult s-ar strădui, să-ți îndeplinească această nevoie. Să umple golul validării care îți lipsește. El doar poate să fie alături de tine, să te înțeleagă și să te suport.
Nu degeaba se spune că fericirea și-o face omul cu mâna lui.
El nu va putea să îți dea niciodată ce nu ți-a dat un tată absent. Ea nu va putea să îți dea validarea pe care nu ai primit-o de la o mamă exigentă. Iar exemplele pot continua. Fiecare individ este răspunzător să caute și să găsească sursa durerilor sale.
Pentru că până la urmă, atât o relație de cuplu, cât și o prietenie este un parteneriat. Iar parteneriatul înseamnă să construiești un sistem în care fiecare are aportul său. Atâta timp cât așteptările tale sunt nerealiste, sistemul se va prăbuși.
E complicat, pe alocuri dureros și frustrant. Însă cred că e un lucru de care cu toții avem nevoie să îl auzim, apoi să îl rumegăm. Partenerul de cuplu, un prieten, copilul nu îți vor da ceea ce părinții nu că nu ți-au dat, ci nu au știut să se exprime în așa fel încât tu să percepi acest lucru. Și de aici, cred eu, că încep multe discuții și suferințe.
Să ne recitim cu bine! 👩❤️💋👨
