Indolența este cel mai mare păcat care ne mănâncă pe noi, încă de la înlăturarea lui ”Ceașcă” de la putere. Nu știu cum era viața înainte de 1989.

Timp de jumătate de secol, românii au fost îndobitociți, ”crescuți” ca animalele sălbatice domesticite cu forța în cuști de fier mult prea strâmte. Nu puteai să-ți exprimi liber cuvântul sau gândul. Trăiai cu frica în suflet că vei fi luat și dus, că nu-ți vei mai revedea familia. Existau nesfârșite cozi pentru o pâine, pentru un litru de lapte, pentru o bucățică de unt…

Cu toate acestea, unii bătrâni și chiar unii oameni cu scaun la cap spun că era mai bine pe atunci. Aveai un loc de muncă stabil, câștigai câțiva bănuți, exista un fel de solidaritate între oameni. De douăzeci de ani lumea s-a schimbat radical.

Cărtărescu spune în Ochiul căprui al dragostei noastre că anii 90 au fost cei mai urâți ani trăiți de el. Este ca și cum acel animal sălbatic a fost scăpat din cușcă și nu știe ce să facă cu libertatea lui. Aleargă în stânga și în dreapta, uită să se hrănească, să bea apă, îl omoară pe cel care i-a fost frate de suferință…

Trăim într-un haos de nedescris. Încă nu am reușit să ne ”alipuim” (cum zice ardeleanul) la casa noastră. Am distrus tot ce am avut mai demn, am distrus până și sportul, care ne aducea recunoaștere mondială și glorie.

Ne-am distrus societatea. Ne-am uitat istoria sau mai bine spus, ni s-a impus o istorie care nu este a noastră. Fiecare trage pentru el. Nu mai există un om care să facă ceva din pasiune mai întâi și apoi pentru bani. Sinceră să fiu, sunt dezamăgită de tot ceea ce mă înconjoară și îmi vine să mă iau și să plec…departe.

Indolența distruge tot ce prinde!

Sunt conștientă de faptul că nici acolo nu-mi va fi mai bine, printre străini. Tot mai mulți tineri vor să-și părăsească țara, crezând că vor găsi un ”mai bine” printre străini. Binele ni-l facem cu mâna noastră și aici în România dacă vrem.

Ne mănâncă indolența. România este o țară bogată din care am putea trăi fiecare în parte regește. De am fi un pic mai harnici, un pic mai inovativi și un pic mai solitari.

Trăiesc cu speranța că generațiile născute după 89 vor schimba ceva, chiar și ”proștii” care au picat bac-ul. Trebuie să existe o speranță, pentru că fiecare poveste merită un final fericit 🙂

Acest articol conține un link afiliat către un partener al acestui blog. Dacă decizi să comanzi produsul, o parte din suma acestuia se va întoarce la autorul acestui blog. Tu nu vei plăti nimic în plus.