Ce-am făcut în Octombrie și peviziunile pentru Noiembrie
Pe scurt, luna octombrie a fost dedicată pregătirii lui noiembrie. Fie că e vorba despre facultate sau blogging, tot ceea ce am făcut în luna precedentă se va vedea începând cu ziua de joi.
Despre #NovemberNotes nu vă mai povestesc acum. A făcut-o deja Andra aseară pe blog. The point is că se întâmplă pe bune și că mai sunt încă 9 zile.
Împreună cu colegii de la SSCR am muncit de ne-au ieșit evenimentele pe ochi și pe urechi. Am făcut-o cu mult drag și determinare pentru că scopul nostru este mai presus de orice văicăreală. Urmează în luna noiembrie să organizăm în premieră un workshop nou pentru care se muncește de multă vreme. Așadar, emoții și aici.
Mi-a fost de ajuns un weekend pe Valea Oltului ca să îmi așez în lista de dorințe, undeva cât mai sus, achiziționarea unui aparat foto șmecher și a câtorva cursuri de specialitate. Oameni buni, toamna e minunată și la București, și la Gărână și peste tot unde e pădure, dar mai ales în Timișoara. Îmi e atât de ciudă că nu pot surprinde pentru voi ceea ce-mi trece pe retină!
Joi, pe 3 noiembrie, voi vorbi în premieră în fața unui public necunoscut, larg. Cei de la BuzzCamp m-au invitat să povestesc despre perseverență și despre cum încerci până reușești. Emoțiile sunt mari de tot, dar sper să ne vedem acolo cu bine.
Așadar, luna noiembrie se întrevede cu multe premiere și momente de ”tăiat respirația”. La voi cum va fi? 🙂