Ieri a fost ziua in care mi-am luat inima in dinti, curajul in ghiozdan si am mers sa donez sange. Daca e ceva ce urasc si imi displace total in lumea medicala, acelea sunt acele. Nu ma deranjeaza cand ii inteapa pe altii, ma ingrozaste cand ma inteapa pe mine.

Pentru mine este un chin de fiecare data cand merg la analize. Venele mele sunt efectiv terifiate si incep sa se ascunda, astfe incat ghinionista care ma prinde pe mine la recoltare, se chinuie pana o apuca transpiratiile.

De obicei e nevoita sa ma intepe de mai multe ori, eu ma pun pe plans, apoi mi se face rau, iar lumea din jurul meu isi ia panica. Mbun, acum ca m-am spovedit cred ca intrlegeti reticenta prietenilor mei cand le-am povestit ca merg sa donez. A fost prima oara, dar cu siguranta nu va fi ultima!

Centrul de transfuzie din Timisoara se afla chiar langa spitalul judetean. Se poate dona intre orele 8-12, de luni pana vineri. Puteti citi lista coditiilor pentru donatori aici. Odata intrata in centru, mi s-a facut un cont de donator si m-am pus la rand pentru a-mi stabili grupa de sange si daca sunt sau nu anemica.

Desi grupa sanguina imi era cunoscuta, am avut emotii cu anemia pentru ca aveam impresia ca aceasta va fi un impediment. Nu a fost cazul, asa ca am mers mai departe la consultatie. Acolo m-au intrebat de diverse boli, mi-au luat tensiunea si pulsul.

– Ti-e frica?
– NU!  desi in sine mea…

M-au declarat viabila, asa ca am urcat spre sala de recoltare. Inainte sa ma sui pe scaunul donatorului, m-au pus sa beau o cafea cu zahar. Si am purces. O asistenta foarte draguta a adus materialele necesare.

Acestea au fost sterile (pentru cei care ar avea dubii), a calibrat aparatul de recoltare, s-a uitat la mine in ochi si a pregatit acul. Unul destul de gros. Si mare. Am avertizat-o de posibilul meu episod lacrimal, dar a zambit si mi-a spus sa nu imi fie teama ca nu ma va durea. Aha…

Si jur ca nu m-a durut. Bine, am simtit o piscatura micuta, micuta, dar apoi nimic. A durat cam 7 minute pana punga s-a umplut cu 450 ml de sange, timp in care am lacrimat tacut. Nu ma durea, pur si simplu nu ma puteam abtine. Aparatul a piuit cand si-a terminat treaba, o alta asistenta a venit sa imi scoata acul.

De ameteala de dupa nu am scapat, insa nu a fost atat de rau cum imi imaginam. Doamnele asistente m-au hranit cu napolitane si mi-au pregatit un pahar de apa cu calciu. Drept recompensa, am primit scutire de la facultate pentru restul zilei si sapte bonuri de masa. ?

Decizia de a dona a venit inca de anul trecut. Mi-a lipsit timpul si curajul. Ajusa acolo, nu aveam un pacient pentru care sa donez, dar un domn m-a rugat sa o fac pentru un prieten care astepta sa intre in operatie. Din cate am inteles, era vorba despre o tumora renala. Sper sa-i fie de bine si sa-l fi ajutat!

Va indemn si pe voi sa mergeti si sa donati sange. Va face bine si voua si salveaza cel putin o viata! Pe cuvant ca sentimentul post-donare este unic!

#joscuegoismul #doneaza #salveazaoviata

https://www.instagram.com/p/BL8ByVRgZlA/