Eram la prietena mea, A. Am gătit ceva ușor, apoi ne-am pus să mâncăm. Fără prea mult deranj, A. a pus oala direct pe masă și am servit în farfurii. Din sufrageria s-a auzit mama ei:

-Avem și noi tacâmuri și platouri frumoase. Ce-i cu oala aia pe masă? Trebuia să le pui într-o farfurie. De ce nu pui pentru Teodora vesela aia bună? Așa te-am învățat?

Mai în glumă, mai în serios, fraza a pornit în mintea mea o întreagă teorie despre cum avem” și nu suntem. În calitate de musafir nu m-ar fi deranjat deloc să servesc mâncarea direct din oală, mai ales că eram la prietena mea și nu la un străin. Mi se pare că prieteniile oferă o oarecare degajare și relaxare de atitudine. Sau așa ar trebui.

Să vă explic

Sunt convinsă că ați experimentat cel puțin o dată o reuniune de familie în care voi erați gazdele. Pune masa, ia masa, scoate tacâmurile bune, pune farfurii la fel. Nu, nu setul ăla cu flori galbene, mai bine cel cu desen auriu că sunt mai multe și mai frumoase. Și paharele, mama-zmăului cât mă stresează paharele. Să nu fie urmă de degete pe ele, să nu le spergi că sunt din cristal de la bunică-ta.

Ca musafir trebuie să fie grozav să mănânci și să bei fără să ai vase de spălat. Pentru gazdă, de cele mai multe ori este un chin. Stai la masă și încerci să te concentrezi pe discuție, dar creierul începe să numere cât ai de spălat după, câtă mâncare a rămas, cum să le aranjezi în frigider, of și mai ai de scris pentru mâine și de citit. Dar părul cine îl spală? Întreaga sindrofie devine un chin.

A avea vs a fi

Mă întorc la scena inițială. Îmi doream să stau cu A., nu să văd ce veselă are. Nu pentru că nu ar fi frumoasă, dar aveam lucruri mai importante de discutat. Da, eticheta și manierele rămân de bază în contextul în care suntem manierați și nu avem maniere.

Plecând de la acest gând, am revăzut toate momentele când a triumfat a avea în locul lui a fi. Românii pun de prea multe ori semnul egal între fericire și lucrurile materiale. Poate este un fel de PTSD post-comunist, ori educația orientată spre imaginea în societate și nu spre sine.

Poate tot de aici pleacă atâta nefericire și ură pentru alții. Patrupeda caprină a vecinului va fi întotdeauna mai interesantă decât cea din curtea proprie. Această competiție interumană de a etala ce ai mai bun este la fel de distructivă precum focul într-o pădure. Mă, te toacâ efectiv.

Tot de aici derivă și presiunea asupra tinerilor să termine un liceu bun, să meargă la facultate, să ajungă oameni, să facă avere. Ba chiar este o rușine în 2018 să nu ai facultate. Uită-te și la prostul ăla, nu face nimic cu viața lui. Sau și mai grav, oameni care merg la facultăți total nepotrivite lor și pierd ani buni din viață ca apoi, în cel mai bun caz, să se regăsească în cu totul alte domenii.

Nemții spre exemplu au posibilitatea să-și ia un an de pauză între liceu și facultate. Îl pot folosi să muncească sau să călătorească, iar părinții îi susțin 100%. Carolin, prietena mea din Germania a fost un an în Statele Unite. A muncit și a călători, iar acum este studentă la economie în Stuttgart. Una fericită și cu dorință de a învăța pentru a-și duce pasiunea pentru călătorit mai departe.

Oamenii nefericiti sunt răi

Știm deja că învățământul nu te ajută să fii, te îndreaptă spre un purgatoriu în care cei norocoși și dezghețați se prind ce vor, iar restul se chinuie să meargă la job-uri care-i îmbătrânesc prematur. De multe ori e sufocant. Oamenii nefericiți sunt răi și caută să distrugă și fericirea celor din jur.

Să facem un exercițiu de imaginație – cum ar fi dacă am fi mai mult și am avea mai puțin. Să căutăm mai mult fondul și nu forma și să căutăm să ne înțelegem nevoiele. Mai discutăm pe această temă. 🙂